Prin ninsori – Jurnalul unui dependent Fosti dependenti totusi exista! Prin ninsori prezinta calea transformarii personalitatii umane, care, in urma consumului de droguri, a ajuns la fundul sacului, pentru ca mai apoi sa renasca din propria cenusa si sa descopere adevarul si o cale spirituala.
O invitatie de a descoperi un univers al aventurilor unui consumator de droguri, caraghioase si haioase la prima vedere, dar triste in esenta lor. O incercare de a aduce o licarire de speranta actualei generatii, care, din pacate, e prinsa in acest razboi al drogurilor.
Calea eroului principal serveste drept model de „totusi, butonul STOP poate fi apasat si schimbarea chiar este posibila, iar dependenta poate fi depasita.” Puterea exemplului si experienta expusa in acest roman i-ar putea ajuta pe cei care s-au ratacit pe aceleasi carari lunecoase pe care a ratacit si protagonistul, acesta oferindu-le un bagaj de solutii si instrumente pentru a face fata dependentei. Prin ninsori reprezinta o abordare psihologica a dependentei si o combatere a mitului potrivit caruia fosti drogati nu exista.
Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>
La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>
Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>
Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>
Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>
Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>