Prin subcontinentul indian: Pakistan, Bangladesh

Deviza literara: Instruieste si delecteaza! Doru Ciucescu este: • cel mai prolific scriitor-calator in sapte continente, din literatura universala • primul scriitor-calator in sapte continente, din literatura romana • primul scriitor-survolator al Pamantului, din literatura romana.
Mottouri: Nu ca un ultim motiv, calatoria in Pakistan si Bangladesh, pe cheltuiala proprie a prezentat pentru mine, ca scriitor, posibilitatea trairii unor inedite experiente de calatorie, care transpuse pe hartie au un mare potential de atractivitate pentru cititori, altfel spus, nu m-am intors din acest periplu, insumand aproape jumatate din lungimea ecuatorului, cu… mainile goale, ci doar cu…
buzunarele golite. – Citat din pagina 40 In ciuda varstei crepusculare, eu sper sa-mi ating obiectivele de scriitor-calator: 1.
de la 114 la… 164 de tari vizitate 2.
de la 35 la… 64 de carti de calatorie.
– Citat din pagina 58 Spre deosebire de Nicolae Ceausescu, eu nu am calatorit pe bani publici si nici in 84 de tari, ci pe banii mei si in peste 100 de tari. – Citat din pagina 76

Recenzia noastră

Cartea „Prin subcontinentul indian: Pakistan, Bangladesh” de Doru Ciucescu promite o incursiune informativă și totodată antrenantă în aceste două țări adesea neglijate în literatura de călătorie românească. Autorul, autoproclamat un prolific explorator și consemnator al experiențelor sale, își prezintă călătoria ca pe o aventură personală finanțată exclusiv din resurse proprii, un argument adus în repetate rânduri și menit, probabil, să confere o aură de autenticitate și independență demersului său. Mottourile incluse în descriere sugerează un autor dedicat și cu ambiții mari, dornic să împărtășească „experiențe inedite” cu publicul.

Analizând titlul și descrierea, este clar că accentul este pus pe aspectul personal al călătoriei. Cititorul poate anticipa impresii subiective puternice și o perspectivă individuală asupra Pakistanului și Bangladeshului. Totuși, repetiția comparațiilor cu Nicolae Ceaușescu și referințele frecvente la palmaresul personal al autorului pot distrage atenția de la subiectul central al cărții: cele două țări din subcontinentul indian.

Pentru a aprecia pe deplin valoarea lucrării, este esențial să se analizeze modul în care autorul reușește să îmbine elementele informative cu cele anecdotice, să ofere o perspectivă complexă asupra culturii, istoriei și realităților sociale din Pakistan și Bangladesh, depășind simplele impresii turistice superficiale. Rămâne a fi văzut dacă promisiunea de a „instrui și delecta” se transformă într-o realitate literară captivantă sau rămâne doar un deziderat.