Recitind, azi, aceste proze fantastice, intelectualizante, ardent ideologice, pline de concepte si mai totdeauna puse sub semnul unei metafizici de tip romantic si comparandu-le cu ceea ce oferise pana atunci proza romaneasca, constatam ca ele nu s-au invechit decat prin limbajul lor uneori idilizant si, poate, prin speculatiile nu totdeauna suficient asimilate epic. Ramane insa solid fondul epic reflexiv in naratiune si raman paginile de o sclipitoare originalitate prin care Eminescu se reveleaza un mare creator oniric si, totodata, un mare poet al peisajului stelos, cum zice el, un poet al diafanului spiritualizat…
– Eugen Simion
