Ramas-bun

Exista doua tipuri de povestiri in volumul de proze scurte Ramas-bun al lui Radu Parpauta: unul care sondeaza mediul satului moldovenesc, inca nepredat civilizatiei tehnice si fidel mentalitatii sale traditionale, cu personaje colorate, surprinse in firescul gesturilor si vorbirii lor: o lume in care se ride, se bea strasnic, se maninca pe masura (cititorul rafinat va gusta pe indelete paginile a la Creanga, Sadoveanu sau Pastorel Teodoreanu, in care eruditia culinara este instrumentata comic), dar se si sufera demn; si unul care recupereaza cotidianul ceausist, dar nu in nuantele sale sumbre, care oricum se subinteleg, ci cu zonele sale de absurd, de exotism, de diversitate. Radu Parpauta e un prozator special de (re)descoperit!” – Bogdan Cretu Radu Parpauta, o spun din capul locului, are de partea lui geniul limbii.
Vigoarea moldava a acestuia, pornita din Neculce si trecind prin Negruzzi, Creanga, Sadoveanu, amortise dupa Al.O. Teodoreanu.
Cu Parpauta se reinzdraveneste miraculos – mai ales daca tinem seama de cacofonia din jur –, cu hitrosenie si chiar cu o anumita dezabuzare, aliniindu-si organic rafinamentul carturaresc (autorul fiind umblat prin marile literaturi, mai cu seama prin cea rusa, din care a si tradus consistent), fara a trai din nostalgii, ci probindu-si prospetimea genuina dincolo de ele. – O.
Nimigea