Ramura de liliac

Ramura de liliac. Povestea unei iubiri in pargul vietii Dintr-o formula de alint eminesciana – ramura de liliac – de care poetul facea uz in scrisorile catre Veronica, Dan Iacob face un titlu de carte, dar si altceva.
Construieste un cod de comunicare ce are atat functie de recunoastere, cat si de transfigurare intr-o relatie de iubire. Povestea din aceasta carte se incheaga si evolueaza folosind coduri culturale consacrate de Sadoveanu si Eminescu, insa cred ca nu dintr-o pedanterie gratuita.
Mimetismul de situatie, imitatiunea ipostazei erotice arhetipale este, cred, mecanismul religios care sta la baza povestii de iubire din carte. Ca orice gest fundamental in istoria omului, si dragostea este o reface in mod ritualic o situatie originara.
Dan Iacob opereaza ca un iluzionist, punand intr-o relatie de oglindire si autorizare mutuala trei cupluri de indragostiti, fortand lumina legendei sa lucreze in atelierul concret al unui cuplu, mentinand tensiunea unei exaltari transfiguratoare a pasiunilor. Extrage incarcatura magica cu care Sadoveanu investise creanga de aur in romanul iubirii dintre magul Kesarion Breb si imparatita Bizantului, Maria din Amnia, si o transfera asupra ramurii de liliac eminesciene, care devine aici operatorul retoric in relatia de iubire dintre Cristina si Klimt.
Acest cuplu evolueaza pe intreaga suprafata a naratiunii lui Dan Iacob sub hipnoza celor doua modele de indragostiti, punandu-se intr-o situatie de aidomare, adica, incercand sa, fie asemenea lor. Adunand argumente din mistica iubirii unitive trubaduresti, dar si din evanghelii apocrife si gnozele tantrice, cuplul Cristina-Klimt isi contruieste impreuna o iubire care misca sori si stele.
Aceasta e desavarsirea lor, aceasta cred ei ca este desavarsirea permisa omului pe pamant. -Vianu Muresan