Rani calatoare

Proze de poet. Scrise cu un condei muiat in cerneala realitatii de ieri si de azi, dar si in curcubeul magiei si al fantasticului.
Proze care impresioneaza prin lirismul ascuns intre cuvinte, prin muzicalitatea imprimata textelor, prin trecerea, abia sesizabila, de la concret la fictiune, si invers. Povestirile lui Florin Burtan – de dragoste mistuitoare, de viata si de moarte – sunt de o frumusete rara, te iau martor si te calatoresc prin concretul palpabil, prin visele/de dincolo/ale celor ce se odihnesc pe Dealul Lacrimilor.
Te determina sa-ti potolesti setea mintii si a sufletului, band roua si mangaind rani, din naratiuni precum/: Moartea fantanii, Caderea din cantec, Fuga din copilarie, Privighetoarea, Frumoasa telefonista, Prin poarta inchisa trece doar vantul, Vorbe de viata, Satul de tarana, plecand, singur sau impreuna cu naratorul, La capatul lumii. Volumul Rani calatoare da masura admirabilei inzestrari scriitoricesti a unui poet de remarcabila sensibilitate, sedus de farmecul prozei scurte.
Nicoleta Milea „Zile de toamna, blajine si calme. Verdele ierbii si al copacilor s-a imputinat, sub arsita verii ce trecu.
La acea ora a amiezii, ulitele sunt pustii. Rar, cate o umbra, isi palpaie pasii prin tarana somnoroasa.
N-ai pe cine saluta. N-ai de la cine aprinde o tigara.
In sirul de salcami dinspre alde Zvacanu, guruie gugustiucii si graurii. Peste-o clipa, se vor napusti peste viile si gradinile oamenilor.
Degeaba Marnica bate intr-o tabla, le husuie, sufla intr-un fluier, pasarile, nesatule si obraznice, nu se lasa alungate. Renunta.
I-au amortit mainile, i s-a uscat gura. Se aseza pe canapeaua de la poarta, pigulind cu ochii linistea apasatoare din jur, cu gandul la vremurile de odinioara.
Vremuri tragice, dureroase. Odata semnata nenorocita cerere de intrare la colectiv, oamenii au simtit ca le fuge pamantul de sub picioare.
Nu orice pamant, nu un pamant oarecare, fara chip, fara nume, ci pamantul lor. Cel de demult si din totdeauna.
Pentru ca, mai intai a fost el, pamantul graului si al painii. Pamantul ierbii si al padurilor.
Pamantul aburit de roua, scaldat de soarele soarelui, mangaiat de luna si de freamatul stelelor. Pamantul de pe Dealul Lacrimilor, in care se odihnesc si se vor odihni toti.” (Satul de tarana)