Apa rasfrange… Cerul, ca o apa, rasfrange…
Inima, ca un cer, rasfrange… Ochii rasfrang…
Roua rasfrange… Si lacrima, ca o roua, rasfrange…
O piatra pretioasa rasfrange… Aurul din icoane rasfrange…
Peste tot lumina! Si peste tot Lumina‑Hristos!
Gandul este rasfrangere… Cuvantul este rasfrangere…
Gestul este rasfrangere… Poezia este suprema rasfrangere…
Rasfrangem creatia lui Dumnezeu… Natura cea minunata…
Pe cel de langa noi pe care‑l iubim… Chemarea lui…
Rasfrangerea sublimeaza frangerea. Rasfrangerea salveaza de la infrangere.
Exista o rasfragere a frumusetii si o frumusete a rasfrangerii… Arta!
Iata (pe coperta) si aceasta Cer‑Cernere a lui Constantin Flondor! Cate straturi de succesiva rasfrangere!
Cate ceruri si cat netarmurit albastru! Rasfrangere din rasfrangere ninge, tot ninge peste noi, imaculandu‑ne trairea…
Totul este rasfrangere… Oglindire si ecou!
Culoare si son! Si multa inefabila mireasma, pogorata direct din rai…
Se adauga rasfrangerea ta, cititorule‑iubitorule, atat de necesara si de binefacatoare oricaror Rasfrangeri… – Costion Nicolescu
