Gravein O-Mie-de-Morti putu distinge zeci si zeci de siluete inalte, aproape uriase, si desi chipurile pareau sa le fie invaluite in umbre, pielea lor de un albastru bolnav scanteia printre brazi alaturi de lamele lor incovoiate care zambeau malefic, in timp ce clantanitul acelor dinti metalici deveni asurzitor. Instinctiv, O-Mie-de-Morti se intoarse catre Cerys.
Ea il privea deja de mult, se parea. Iar in ochii ei rosii ca sangele, Gravein nu vazu nici un soi de teama, doar tristete.
Fata de la marginea padurii. Sulita in spinarea ei.
Culmea muntelui. Apoi corbii razand.
Dar nu sunt corbi in preajma. Poate doar unul… Gravein mangaie usor parul de sange, apoi, strangand securea, dadu drumul urletului saxven de razboi si, pasind inainte, ii zbura capul de pe umeri primei creaturi albastre care patrunse in luminis.
