Religia in epoca romantica. Un imaginar al Absolutului

Cartea se construieste pe constiinta triplei unitati romantice: filosofie, arta si religie, postulate de Hegel ca domenii fundamentale ale spiritului. Pe taramul ideilor, subiectivitatea, infinita in sine, este reflexul Absolutului, spiritul lui Dumnezeu.
Sensul vietii consta in comuniunea fiintei umane cu fiinta divina, omul fiind imaginea pamanteana a acesteia. In epoca romantica, religia aduce, in esenta ei, chemarea infinitului.
– Vasile Voia Religie de exigenta si intimitate, religie fara biserica, in stare bruta. Cercetare in afara institutiilor, colocviu singular al sufletelor cu Dumnezeu, experienta a pericolului reprezentat de Dumnezeu, pana la limitele in care Fiinta si Neantul se leaga intr-o comuniune ce scapa cuvantului uman.
– Georges Gusdorf Pe Dumnezeu trebuie sa-l cautam printre oameni. In intamplarile umane, in ideile si sensibilitatile umane se reveleaza cel mai luminos spiritul cerului.
– Novalis Cu toate ca si ceea ce se numeste, de obicei, religie imi pare a fi unul dintre cele mai minunate si marete fenomene, totusi nu pot considera drept religie, in sensul strict al cuvantului, decat ceea ce gandim, scriem si traim dumnezeieste, si anume daca-L simtim pe Dumnezeu in noi, daca o umbra de evlavie si de insufletire s-a revarsat peste intreaga noastra existenta, daca tot ceea ce facem nu e doar din datorie, ci din dragoste, numai pentru ca vrem, si daca vrem, numai pentru ca asa spune Dumnezeu, [si] anume Dumnezeul din noi. – Friedrich Schlegel Va intrebati ce limbaj ar fi destul de misterios, cuvantarea, scrierea, fapta, mimica linistita a spiritului?
Fiecare, raspund eu, si vedeti ca asta nu m-a speriat atat de tare. In fiecare sacrul ramane secret si ascuns profanilor.
Lasati sa se roada coaja, cum vreti; insa nu ne refuzati sa-l adoram pe Dumnezeul care va fi in Voi. – Friedrich Schleiermacher