Revista Romana de Drept Privat Nr.3 din 2024

Distinctia dintre proprietatea publica si proprietatea privata, la nivel constitutional si legislativ, da expresie problemei fundamentale a dreptului de proprietate: aproprierea bunurilor imbraca, in mod concomitent, forme comunitare si forme private, raportul dintre acestea evoluand, intr-un sens sau altul, in functie de contextul istoric. Aproprierea comunitara si aproprierea privata a bunurilor definesc structura polara a dreptului de proprietate.
(…) Proprietatea privata si proprietatea publica sunt (…) expresia aproprierii private, respectiv a aproprierii comunitare a bunurilor ( V. Stoica , Drept civil.
Drepturile reale principale , ed. a 4-a, Ed.
C.H. Beck, Bucuresti, 2021).
Intre aceste doua forme de proprietate au existat tensiuni istorice, in functie de tipul de societate in cadrul careia au fost reglementate: pana in anul 1948, proprietatea privata era dominanta, pentru ca, in perioada comunismului, ofensiva proprietatii „comunitare” (in realitate, proprietatea de stat si cea cooperatista) sa duca la reducerea masiva a formei proprietatii private, tinzand spre disparitia acesteia. Din fericire, acest lucru nu a fost posibil, Codul civil din 1864 (singurul cod civil „burghez” ramas in vigoare in fostele „tari socialiste”) contribuind, in mod esential, la supravietuirea proprietatii private.
Dupa anul 1989, Constitutia Romaniei nu a facut decat sa recunoasca aceasta supravietuire miraculoasa, reglementand intr-un mod intelept cele doua forme de proprietate, iar tensiunile istorice dintre acestea au fost mai departe atenuate, prin operele legislative ulterior adoptate, si anume Codul civil din 2011 si Codul administrativ din 2019. O imagine secventiala a acestei reglementari „bipolare” a dreptului de proprietate va va fi oferita de numarul 3/2024 al Revistei Romane de Drept Privat.
– Prof. univ.
dr. Dana Apostol Tofan , Prof.
univ. dr.
Flavius A. Baias