Revista romana de jurisprudenta Nr.4 din 2022. Nulitatea actelor de procedura

Motto: Nu poate exista fericire pentru cel care se afla sub presiune constanta. – Cicero Avand acest motto drept reper de corectitudine si buna-credinta, se poate afirma cu convingere ca numai comportamentele serioase, oneste, decente si morale, in respectul spiritului de dreptate si de adevar pot sustine o stare de multumire sufleteasca intensa si deplina, fara apasari si deprimari.
Prin „nulitate” in limbaj comun se Intelege o incapacitate, o lipsa completa de valoare, de merit a cuiva ori de Insusire a unui lucru nevalabil, neconform, aparut in sfera circuitului existential si juridic fara niciun suport, fara consistenta, fiind, astfel, slab si vulnerabil. Caci nu se poate altfel desemna un lucru a carui existenta este conditionata de diferite evenimente, este susceptibila de extinctie, iar, pentru supravietuire, antreneaza un intreg mecanism de dependente, fiind criticabil si neconvingator.
Despre nulitatea actelor de procedura, literatura de specialitate cunoaste nume-roase scrieri, unele mai articulate, altele mai expeditive, astfel ca prilejul de fata ne provoaca la o altfel de abordare si anume la una legata de disciplina, rigoare si formalism, ca repere ce trebuie sa caracterizeze un proces si a caror lipsa ori slabiciune poate genera o depreciere considerabila, temporara ori chiar definitiva, a cursului procesului. Nulitatea actelor de procedura constituie, in esenta, in semnificatia ei constructiva, o garantie a indeplinirii actelor de procedura in mod corect, complet si cu buna-credinta, de catre toti participantii la proces, in respectul principiilor fundamentale si, finalmente, a dezideratului afiarii adevarului.
Cum actiunea judiciara se configureaza prin diverse mijloace procedurale, este decisiv pentru o evolutie normala a procesului ca actele de procedura intocmite sa respecte legea, sa fie adecvate, motivate si sa raspunda scopului pentru care ele fac parte din peisajul procedural respectiv. Desi se spune atunci cand vorbim despre procesul civil ca acesta apartine partilor, in realitate el depaseste granita intereselor pur personale, interesand un cadru mai larg, caci legala desfasurare a unui proces nu poate fi lasata exclusiv la latitudinea partilor.
Procesul este aI partilor in sens de demers ce le vizeaza si a carui solutie li se impune, insa cadrul formal de derulare fiind prevazut de lege, inseamna ca preocuparea pentru fireasca si adecvata evolutie a acestuia trebuie sa intereseze in egala masura si instanta de judecata si societatea in general.