LEI

Recenzia noastra

Imaginați-vă un moment în care, gândindu-vă la plecarea lui G. Naum dintre noi, mintea începe să danseze într-o roată a amintirilor, iar singura imagine care rămâne fixă este cea a unei ghete. Da, o ghete. Asta mă duce cu gândul imediat la timpul petrecut în Piatra Neamț, în 1962. În acea perioadă, am dat peste o carte foarte proaspăt apărută, scrisă de Gellu Naum, și în ea o poezie care mi-a rămas în minte: Gheata.

Împreună cu prietenul meu, regizorul Cornel Todea, am fost amuzați citind-o și, mai ales, am reușit să o memorizăm. Încerc să-mi amintesc acum acele cuvinte, să port în memorie acea poezie: „Ma duc sa-mi intalnesc iubita/ și țin în mână nu un buchet de flori, ci o gheata/ o gheata noua, de toata frumusețea”. Parca o vad chiar și acum, ca pe o imagine vie dintr-un film al tinereții mele.

Și ca să fie totul și mai special, prin anii ’90, aveam obiceiul să vizitez poeți și artiști, iar odată am ajuns la Gellu Naum la casa lui de la Comana. Cu un zâmbet larg și un pic de timiditate, i-am adus o gheata, chiar dacă știam că poezie și realitate nu se întâlnesc așa de des. Cetățeanul m-a întrebat cu un aer curios: „Cum e posibil să-ți fi amintit de asta?” Ei bine, pentru mine, poezie aceea a fost reînviată, chiar dacă eu o respinseseam în timpul comunismului, când realismul socialist părea singura cale.

Mi-am dat seama că acea poezie, care la început fusese doar un joc amuzant, acum îmi aduce o satisfacție profundă. Mi-am strâns de-a lungul anilor multe ghete, unele vechi și lovite, pe care intenționez să le expun cândva, ca o formă de omagiu adus poeziei și artei. În atelierul meu am păstrat aceste obiecte, și chiar dacă gheata pe care i-am dus-o lui Gellu Naum nu e chiar ca în poezie, are o poveste care merită spusă.

Prietenul meu, regizorul Cornel Todea, nu a fost singurul pe care l-am întâlnit în această călătorie. Am avut șansa să stau de vorbă cu poeți de marcă: Nichita, Sorescu, Tudor Gheorghe, și mulți alții, dar special pentru mine, întâlnirea cu Gellu Naum a fost unică și enigmatică. Toți ceilalți poeți, oricât de importanți, păreau să nu aibă acea notă misterioasă care îl făcea pe Naum special, ca o enigmă de nepătruns. În acea zi, am simțit că am fost martor la un moment important, o întâlnire cu un mare poet, un suflet legat de poezie și de mister.

Descriere

In timp ce notez despre plecarea dintre cei vii a lui G. Naum, mintea incepe sa mi se invarteasca si pana la urma se opreste, ca si roata norocului, intr-un punct fix…
la imaginea unei ghete. Da, eram la Piatra Neamt.
Era in 1962. Si acolo am dat peste un volum proaspat editat a lui Gellu Naum, in care era si poezia Gheata.
Impreuna cu regizorul Cornel Todea ne-am amuzat citind-o si ulterior am si memorat-o. Incerc sa readuc la suprafata, din cutele memoriei, ceva din ea: „Ma duc sa-mi intalnesc iubita/ si tin in mana nu un buchet de flori, ci o gheata,/ o gheata noua, de toata frumusetea” […] Prin anul 1995 i-am facut o vizita poetului-impreuna cu regizorul Cornel Todea, care realiza un reportaj pentru TV-la casa sa de la Comana si, spre stupefactia lui si a celor prezenti, i-am adus in dar o gheata.
– Cum e posibil sa-ti fi amintit de asta? m-a intrebat Gellu Naum.
E o poezie pe care am renegat-o de multa vreme, in plina epoca a realismului socialist, dar care, in ultimul timp, spre mirarea mea, mi-a produs mari satisfactii. Am primit in dar de atunci zeci de ghete, pe care le-am strans intr-o magazie si am intentia sa fac o expozitie cu ele.
Ni le-a aratat. Gheata pe care i-am adus-o, desi nu era noua ca cea din poezie, era veche si scalciata, apartinu-i tatalui meu, muncitor zidar, a fost pusa la loc de cinste langa celelalte aduse cadou, adevarate ofrande pe taramul artei si al poeziei.
Perechea ei nu mai exista, o rosese cainele nostru, Codita, despre care, daca as avea putin curaj, as putea scrie un poem. Dar ideea ca nu ar putea sa rivalizeze cu Zdreanta al lui Arghezi sau cu motanul Arpagic al Anei Blandiana , imi paralizeaza elanul.
A fost pentru mine o zi cand am intalnit un mare poet. Mai intalnisem si alti poeti ( Sorescu , Tudor George, Nichita Stanescu , Puca etc…), dar nu de dimensiunea enigmatica a lui Gellu Naum .