Rigor Mortis

Ion Toanta stie sa exploateze acele trasaturi ale societatii romanesti, care par sa fi intrat definitiv in firea acesteia, dandu-i configuratia dezagreabila, caracterul malefic, prin care transforma oamenii obisnuiti si onesti in victime inocente sigure – coruptia la nivelul functionarilor de stat, abuzul de putere, complicitatea la coruptie si crima a celor meniti sa le combata. Creeaza situatii si personaje care epitomizeaza coruptia in trasaturile ei ridicole si abjecte.
Lumea dominata de ei, de fapt disputata si distrusa de ambitiile lor oarbe de dominatie, in fond societatea romaneasca, este in rigor mortis, fara scapare, fara salvare. Nici Dumnezeu nu mai poate face nimic pentru ea.
Defetismul autorului pare, de asemenea, categoric si definitiv. Nimic nu-I mai poate amagi cu vreun licar de speranta.
Prin arta portretizarii si optiunea de a opera cinematografic – prin cadre scurte, dense vizual si dialogic, care accentueaza caracterele si tipologia rolului pe care-I joaca – reuseste sa obtina doua efecte din partea cititorului: acordul ca lumea fictionala are corespondente izbitoare cu realitatea, deci ca este relevanta, si curiozitatea lectorala de a urmari cum se incheaga un tablou social plin de aspecte mizerabile, in jurul confesiunilor unui personaj multietnic, Kovacs Daniel, care devine, astfel, un soi de ghid turistic printr-o lume care trece pe nesimate de la frivolitate la drama. Gandit ca un film cu mahoti, scenariul cartii etaleaza situatii cu iz penal intamplari din lumea banditilor bine pozitionati, o lume in care isi disputa puterea si controlul, abuzand de functii si incalcand legea sistematic, un Procuror si un Maior, figurile emblematice ale coruptiei de stat.
Aventurieri, afaceristi verosi, politisti traficanti de arme, procurori cu deprinderi mafiote, baroni locali, camatari, recuperatori cu cautatura sumbra, criminali cu sistem si fraieri care le cad victima, nimfomane partinice, pederasti intrepizi, femei ciupite muncitoreste de partea incorecta lingvistic, tovarasi si tovarase, iubiri intempestive, invataturi sapiential-erotologice, dezamagiri romantice, santaj, duritate in limbaj si purtare, interogatorii, beciul politiei, licitatii trucate, crima organizata, gerontocid mascat, afaceri cu statul, lobby interesat, dar si pe Gheorghiu-Dej evocat, pe Tudor Arghezi in ipostaza de penibil panegirist, gasim de toate in fictiunea lui Ion Toanta. Carte care trebuie vazuta ca parabola a unei societati aflate din punct de vedere moral in moarte clinica, pe care numai o minune ar mai putea s-o trezeasca la viata.
– VianuMuresan Montajul alternativ al secventelor confera dinamica ritmului epic, combinand pasajele de actiune cu cele de observatie etica. Nu complexitatea situatiilor atrage, nici chiar profunzimea diagnosticelor politice (in sens larg), ci un fel de indarjire care razbate din text, o revolta mocnita si o lehamite fata de o realitate care pare incremenita intr-un rictus hidos.
Fara menajamente, pare a fi premisa autorului, preocupat de fi raspicat si nu neaparat nuantat. Desenul in tuse groase este tocmai de aceea convingator.
Timpul care lipseste din acest univers inchis este viitorul. Lumea aceasta pare a nu avea teluri, sperante, a se reproduce la nesfarsit pe sine insasi.
De aceea este imposibil de decis intre Corbu, Maior si Procuror. Unde este binele?
Nicaieri! O disperata nevoie de a-l gasi pare trama discreta a romanului acesta al tuturor deziluziilor.
Suntem intr-o morga a civismului, in care autorul face disectia unei lumi defuncte, desi pare ca traieste. O lume intrata in rigor mortis.
– Christian Craciun Eram, oare, fericit? N-am gasit vreodata raspunsul.
Sau, daca am fost, cand s-a intamplat asta? (Autorul – citat din roman)