Risipite prin sertare

Imaginați-vă pentru un moment că deschideți un sertar vechi, plin cu amintiri, plicuri și copii de manuscrise nepublicate. Cam așa începe aventura din „Risipite prin sertare”, scrisă de Cornel Nistea. Cartea asta nu e doar despre povești sau poezii uitate, e mai mult decât atât – e un fel de oglindă a sufletului unui om care a trăit și a creat timp de mulți ani, păstrând în sertare bucăți din propria istorie și imaginație. Autorul ne invită cu un gust aparte să spargem rutina și să explorăm aceste „sertare” pline de precum amintiri, idei și începuturi de povești. Și, de fapt, asta e ce face cartea atât de specială: nu e o lectură obișnuită, ci o călătorie în lumea unui creator, în universul lui interior, unde chiar și cele mai mărunte detalii au o poveste de spus. Mi-a plăcut cum Cornel Nistea știe să transforme aceste fragmente în ceva viu, ca și cum ai răsfoi un album foto plin cu momente de dinainte de toate, când totul era doar început, doar posibilitate. Când citesc această carte, e ca și cum m-aș teleporta în atelierul unui bătrân prieten, care tocmai îmi povestește despre zilele când a scris acele manuscrise, și despre motivele pentru care le-a păstrat ascunse. E o abordare sinceră, plină de nostalgie, dar și de dorința de a împărtăși ceva prețios cu cititorii, fie tineri, fie cei mai în vârstă, pentru că, până la urmă, nimic nu se pierde cu adevărat, totul se adună și se păstrează în sertare, acolo unde timpul nu are acces. Îmi place modul în care Cornel Nistea reușește să facă din această colecție de „risipite” ceva viu și palpabil, o invitație la introspecție și, de ce nu, la visare. E o carte care-ți face poftă să cauți și tu, prin sertarele tale, acele povești neterminate, și să-ți amintești de momentele când ai avut curajul să scrii, să visezi sau doar să păstrezi amintiri. În final, această carte devine o celebrare a trecutului și a creativității, o punte între ce-am fost și ce putem fi. Și, sincer, e o lecție frumoasă despre valorile ascunse în sertarele inimii noastre.