Romania

Am ales Romania care vegheaza, Romania care singura si treaza este paznicul viu al lumii noastre. Am ales Romania ce vine si se duce in vesnicie, „Frumoasa Adormita” pe care o voi umple de viata mea, Ea care ma vindeca prin campii devenind lumina ochilor ei, suvita de par pe fruntea neintinata, rugatoare, din sufletu-i neprihanit, dreapta ca tulpina unei flori bine sprijinita in radacini.
Nu vreau sa fiu inchis in trup trosnind asemeni unei scoarte imbatranite, ci in timpul coborarii incete pe versantul muntelui meu, tarasc asemeni unui vesmant toate dealurile si campille inclinandu-ma de darurile harazite, ca un copac. Romania mea, ma face sa fiu eu insumi, redandu-mi limbajul prin care si vine marea consolare, nerespingand niciun lucru, neregretand nimic, invatand virtutea temeliilor „Bucuria de a exista”.
O priveliste care dureaza nu e nimic, nu-ti mai da viata, te moleseste si te plictiseste caci nu mai este victorie ci o simpla priveliste implinita. Romania aceasta vindeca sufletele fara frica, singura indrazneala stopeaza impotrivirea.
Pacea culorilor, nesfarsita poezie a umbrelor, netagada formelor, sovaiala pasilor, dorul inocentei, insulele tacerilor, ingenuncherea amurgului, semetia rasaritului, pot deveni mai vechi sau mai noi, unice repere de bucurie. Bucuria mea, se lasa „infranta” uneori de singura revelatie frematatoare a anotimpurilor si de atunci…
Ma cheama lumina, e o existenta permanenta de dincolo, de aici, nu ma impotrivesc si sunt de fiecare data mai treaz, mai ametit, la intalnirea cu atata fericire. Si din toate minunile lumii, ma simt „ales” prin aceasta respiratie sublima.
Si inteleg … respiram doar prin „El” – ca o consimtire a iubirii.
Aparent traim zilnic „Cantecul Lebedel”, in adancuri, traim viata prinsa in radacini mai adanci, surprinsi prin fiecare suflare, de forta inegalabila a pamantului. Acest pamant, avea sa se numeasca fascinant: Romania.
-George Avanu Limbi: romana/engleza/franceza/germana