Romanii in „a treia Europa”. Loialitate. Revolutie. Unitate 1848-1918

Volumul este însoțit de fragmente reprezentative din fresca „Istoria culturală a Ardealului”, executată de Costin Petrescu (1872-1954) în clădirea Colegiului Academic din Cluj-Napoca, astăzi Sala de Concerte Auditorium Maximum a Filarmonicii, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Costin Petrescu a fost pictor, profesor universitar, președinte al Sindicatului Artelor Frumoase și publicist.
Tot el este autorul Marii Fresce de la Ateneul Român din București, care reprezintă 25 de momente esențiale din istoria României. În diverse publicații, fresca istoriei Transilvaniei mai apare și sub titlul: „Istoria afirmării și rezistenței poporului român de peste munți prin luptele și jertfele celor mai de seamă expo-nenți ai gândirii ardelene”.
Inaugurarea frescei a avut loc în 9 septembrie 1939, pentru ca anul următor, în noul context social-politic, să fie acoperită cu un strat de tencuială, aceasta rămânând necunoscută vreme îndelungată. În prezent, este restituită spațiului public, putând fi admirată de toți cei pasionați de artă și istorie.
Acest volum reunește, într-o formă revizuită, trei dintre cărțile Profesorului Liviu Maior: Habsburgi și români. De la loialitatea dinastică la identitate națională; 1848–1849.
Români și unguri în Revoluție și Asociaționism și naționalism la românii din Transilvania (parțial), precum și câteva studii publicate în revista de cultură și gândire strategică Sinteza. Perioada istorică tratată, esențială pentru istoria Transilvaniei, a Principatelor Române și a României, are drept borne-reper doi ani simbolici pentru istoria universală și națională: 1848, anul izbucnirii Marilor Revoluții Europene și al conturării dezideratului de creare a statelor naționale, cu accent pe studierea Revoluției Române, și 1918, anul înființării statului național cu numele de România și al încheierii Primului Război Mondial.
Din considerente care țin de tema și structura fiecărei părți din lucrare, deseori tangente cu alte teme/subteme din același volum, precum și din dorința de a nu produce sincope în argumentația discursului istoric, anumite informații sunt reluate pentru o mai bună înțelegere a cursului evenimentelor istorice prezentate. Românii ardeleni resimt nevoia de simboluri, de a deveni „constructori” ai națiunii, iar Revoluția de la 1848 a reprezentat contextul istoric privilegiat care le-a oferit personajele propriului Panteon în Centrul și Estul Europei.
– Prof. univ.
dr. Liviu Maior Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri…
și noi, foștii studenți, am ajuns la vârsta bilanțurilor, dar Profesorul Liviu Maior ne veghează mereu cu privirea sa sever blândă. Și ce reconfortant este să ne simțim ocrotiți pe mai departe de înțelepciunea sa plină de har!
A instruit zeci de promoții de studenți și a dezgropat de sub colb de arhive și biblioteci atâtea taine ale vieții trecute, ale vieții românilor de sub austrieci și apoi de sub dubla monarhie, încât realitatea oamenilor care au trăit atunci ni se dezvăluie ca într-o succesiune de fresce. Și parcă energia i-a sporit în anii din urmă, când cărțile sale sunt mereu mai pline de vervă, dar și de acribie și de erudiție.
La ceas aniversar, ne plecăm, ne bucurăm și ne minunăm de învățătura sa și, deopotrivă, de marea căldură sufletească revărsată asupra noastră. La mulți ani!
– Acad. Ioan-Aurel Pop Se spune că rostul istoricului este de a explica și a-i face pe oameni să înțeleagă faptele trecutului.
Un astfel de demers a realizat, prin acest volum, și Profesorul Liviu Maior. În fapt, istoricul clujean a sintetizat și actualizat cercetările dedicate acestei teme.
Din această expunere, se observă foarte bine argumentat cum manifestarea asociaționismului românilor din Transilvania a stat nu doar la baza dezvoltării economice și culturale, dar și a conturării deciziilor liderilor politici ai românilor din această provincie pentru unirea națională și statală cu România. Această carte a Profesorului Liviu Maior este, în mod evident, una deosebit de necesară pentru istoriografia contemporană și pentru cititorii care iubesc Istoria!
– Prof. univ.
dr. Vasile Pușcaș Prof.
univ. dr.
Liviu Maior, care în toamna anului 2025 împlinește 85 de ani, este un istoric complet și complex, fiind unul dintre cei mai titrați slujitori ai muzei Clio din România de azi. Conștient de importanța și necesitatea lărgirii bazei documentare pentru cunoașterea adecvată a istoriei României, Profesorul Liviu Maior a editat, de-a lungul celor circa șase decenii de activitate istoriografică, importante surse documentare inedite și a redactat monografii consistente, reconstituind istoria românilor transilvăneni de la stadiul formării și afirmării națiunii moderne până la desăvârșirea unității național-statale și făurirea României Întregite, într-o viziune integratoare de istorie românească și europeană.
Cu siguranță, se află între cei mai buni cunoscători ai istoriei Transilvaniei, fiind astfel un demn continuator al lui David Prodan, pe care știu că îl venerează pentru opera sa monumentală și pentru modelul uman și profesional pe care l-a urmat. – Prof.
univ. dr.
Ioan Bolovan Este momentul asumării declanșării unui dialog între istoricii români în beneficiul adevărului istoric și pentru a aduce la lumină un moment care nu are egal în istoria modernă a românilor, o „oră astrală” care proba și pro­bează legitimitatea noastră ca națiune europeană, întrucât, la urma urmelor, am reacționat în aceiași termeni cu „Tânăra Europă” revoluționară în anii 1848-1849, plătind mai greu tributul de sânge decât majoritatea europenilor acelor ani. Poate și pentru faptul că Revoluția din Transilvania a fost cea mai devastatoare și a durat mai mult comparativ cu revoluțiile din alte state europene.
Marea Adunare Națională de la Blaj repre­zintă un moment crucial al evoluției societății românești din Transilvania, aflată în plin proces de modernizare. A fost prima manifestare de proporții a naționalismului în spirit european, o sinteză a mișcării naționale și, în egală măsură, a celei sociale.
(…) Au existat multe perioade în istoria românilor, în care s-a resimțit acut nevoia asumării identității individului în raport cu regimul politic, cu evenimente de factura Revoluției din 1989. Mitul lui Œdip sau căutarea identității este marcat de un șir de întâmplări, una mai detestabilă decât alta, și se pare că îi obsedează pe mulți dintre istoricii români într-o manieră greu de înțeles.
O percepție „stânjenitoare” a istoriei naționale, un istoricism selectiv foarte dăunător își pun amprenta pe așa-zisa rescriere a istoriei. Mulți dintre acești „speculanți” care nici nu aparțin breslei istoricilor emit ipoteze, se „încruntă” la istoria națională, decretează cine a avut dreptate și cine trebuie eliminat din paginile cărții de istorie, se supără că Revoluția de la 1848 nu a fost la fel de mare ca aceea din Franța, urmând, din această cauză, să fie aspru „pedepsită”.
Personalitățile care ilustrează aceste evenimente sunt aduse în fața unor complete de judecată cu procurori improvizați, care pronunță un singur verdict: condamnat la moarte istorică. Acuzele sunt stereotipe și au un numitor comun: naționalismul.
„Certificatele de garanție” acordate unor istorici de pseudo-jurii au un criteriu unic – minimalizarea combustiei interne care a marcat istoria României vreme de peste două secole. – Prof.
univ. dr.
Liviu Maior