Romanul adolescentului miop poate fi socotit drept fila de inceput a cronicii vietii, operei si sistemului de gandire ale lui Mircea Eliade, cea dintai inregistrare in scris, transfigurata prin literaturizare, a construirii de sine fara de care nici o personalitate nu ramane in constiinta lumii si nici un creator nu e cu adevarat mare. Contradictiile, framantarile si incertitudinile de tot felul nu sunt niciodata mai puternice decat in adolescenta.
Sa le invingi, sa faci din ele trepte ale cunoasterii si autocunoasterii – iata o dovada de eroism autentic, de triumf al vointei, prevestind omul exceptional de mai tarziu. Partea a doua a cartii, Gaudeamus , scrisa in anii studiilor universitare ale lui Eliade, are ca protagonisti studenti ai generatiei interbelice, tineri care isi descopera personalitatea si incearca sa-si creeze propriile criterii de raportare la realitate si propriile valori, proces din care nu lipsesc framantarea si paradoxul specifice nu numai tineretii, ca varsta, ci si unui anume context istoric.
