Romanul erectil

„Romanul erectil” lui Radu Tuculescu e ca un fel de poveste spusă la o cafea între prieteni, plină de obișnuințe, umor subtil și o doză zdravănă de autoironie. Autorul are talentul de a folosi un titlu aparent comic, dar care ascunde în spate o reflecție adâncă despre condiția umană, despre fragilitatea masculinității sau, mai degrabă, despre ființa omenească în toate formele ei de vulnerabilitate. Îmi place cum Tuculescu nu face caz de lucrurile serioase, ci le tratează cu naturalete și cu umor, făcând cititorul să se simtă ca și cum ar descoperi mici povești din viața de zi cu zi, în care oricât de complicate ar părea, toate au rădăcina în ceva la fel de simplu ca o întâmplare obișnuită. Lumea lui este una în care se râde de propriile insecurități și de șubrezenia umană, chiar și atunci când subiectul pare delicat sau incomod. Radu Tuculescu e un maestru al dialogului și al detaliilor minuscule, care dau culoare personajelor și le fac aproape palpabile. Sub umorul aparent frivol și chiar grobian, se ascunde o înțelepciune profundă despre condiția masculină, despre presiunile sociale și despre dorința de a fi „puternic” sau „echilibrat” în fața propriilor limite. Cartea te face să te gândești: și noi, fiecare dintre noi, avem „romane” și momente în care ne simțim vulnerabili sau neputincioși, și poate tocmai acestea sunt cele care ne fac mai umani, mai apropiați de ceilalți. În final, „Romanul erectil” devine un fel de metaforă despre fragilitatea și complexitatea ființei umane, spusă însă cu o doză de umor și sinceritate care te face să rezonezi, să zâmbești și chiar să te regăsești în poveștile simple și pline de adevăr ale lui Tuculescu.