Rusinea. Vocea, experienta si vindecarea rusinii in procesul terapeutic

Cartea Rusinea reuneste contributiile a mai multor autori – psihoterapeuti – in jurul conceptului de rusine si modul in care trebuie inteleasa rusinea si pregatita confruntarea cu suferinta produsa de ea pentru a ne deschide o cale catre reflectie si compasiune de sine. Volumul se adreseaza tuturor celor care s-au confruntat macar o data in viata cu emotia rusinii, care doresc sa identifice mecanismele din spatele ei, sa dezamorseze puterea pe care aceasta o detine asupra psihicului uman si ulterior, sa aleaga curajul atunci cand vocea rusinii ii indeamna sa se ascunda de sine insusi si de lume.
Beneficiile acestei carti sunt extrem de valoroase prin complexitatea perspectivelor si a experientelor cu care vine in sprijinul cititorului, multe dintre ele izvorate din procesele psihologice si psihanalitice de durata ale autorilor, dar si din propriile lor lupte interioare cu rusinea. Fiecare autor lanseaza cititorului o invitatie la introspectie si analiza prin dialoguri profunde, prin impartasirea unor povesti personale de viata sau din cabinet, dar si prin practici utile si metode testate in lucrul cu rusinea.
Rusinea este o experienta nedorita si greu de controlat. Este o emotie care are propriul ei set de reactii si expresii corporale si faciale, dar se amesteca cu multe alte reactii dureroase si tensiuni interioare in viata noastra de zi cu zi.
Astfel, e o stare intensa si perturbatoare despre care nu ne dorim mereu sa vorbim. Pozitive sau negative, caci nu putem alege de cele mai multe ori ce sa simtim, emotiile fac insa ca lucrurile sa conteze.
Fara emotie, nu simtim placere, nu simtim bucurie, nu simtim ce pierdem, ce e valoros pentru noi. De aceea a ne intelege emotiile, indiferent de culoarea lor, este un element important in orice cautare angajata a propriei identitati.
In psihoterapie, rusinea este o prezenta cheie de ambele parti ale relatiei. Cartea Rusinea .
Vocea, experienta si vindecarea rusinii in procesul terapeutic este scrisa pe mai multe voci, oferind oglinzi in care sa putem privi, fara atasamente si prejudecati, si sa ne luam de acolo ce ne trebuie, ce ne atrage, ce are sens pentru noi. Ma gandesc la ea ca la o propunere spre interactiune si discutii, in care rusinea, frica si autocritica/critica in exces au fost linistite si ne putem privi in ochi, oferindu-ne intelegere si bunavointa, indiferent de care parte a unui argument ne situam.
Sper sa ofere o punte de la un psihoterapeut la altul, de la terapeut la client si, de ce nu, si invers, pentru exprimarea acelor lucruri de care ne ferim, pe buna dreptate, sa vorbim in cele mai multe locuri. Vocile care se fac auzite in aceasta carte sunt deosebite, reprezentand psihoterapeuti importanti din spatiul nostru cultural.
Va invit sa le cunoasteti experientele si sper sa va conduca mai aproape de vindecare. – Gabriela Deniz Atunci cand vorbim despre rusine, ne este de folos poate sa avem in minte, inca de la inceput, faptul ca ea nu se manifesta ca un fenomen unitar, omogen, nu exista o singura forma de rusine, ci mai multe, destul de diferite intre ele.
Un alt aspect important tine de faptul ca rusinea apare rareori ca un fenomen izolat, cel mai adesea o gasim intr-un fel de ghem emotional multicolor alaturi de anxietate, vinovatie, timiditate, introversie, hipersenzitivitate, frica, nesiguranta, umilinta si altele, ceea ce contribuie in plus la dificultatea de a o diferentia si a o recunoaste drept ceva distinct. – Carmen Beyer In timp ce doliul este acceptat si reglementat din punct de vedere social si cultural, rusinea este o chestiune personala, privata, iar incalcarea intimitatii rusinii este, in sine, rusinoasa.
Rusinea apare in relatii si, in mod paradoxal, distruge chiar aceste relatii, lasand persoana izolata de comunitate, neputincioasa si singura. Rusinea apare atunci cand exista o neconcordanta intre ceea ce lumea asteapta de la o persoana si ceea ce si cum gandeste, simte si actioneaza, de fapt, persoana respectiva.
– Erik Hygum In Metoda ESPERE(r) furia este vazuta ca un ecran care ascunde in spatele sau una dintre ranile esentiale (nedreptate, rusine, neputinta, abandon, respingere, tradare etc.) care se instaleaza la nivel relational. […] Nu ne este rusine pur si simplu, nu ne nastem cu rusine, ci ne este transmis (intr-o relatie semnificativa) sentimentul de vinovatie, de teama, de jena, in asa fel incat sa construim in noi rana de rusine.
[…] – Daniela Nicoleta Dumitrescu Rusinea este stapana secretului! Secretul nu este doar ceva ce nu se spune, nici nu se refera la spatiul psihic privat pe care Sufiya il pastreaza pentru sine, nici nu are legatura cu atatea lucruri nespuse pentru ca, nu-i asa?, niciodata nu putem si nici nu este nevoie sa spunem totul…
Secretul se refera la ceva ce trebuie sa ramana ascuns pentru a proteja pe cineva, pentru a nu aduce atingere imaginii cuiva, pentru a nu genera vreo amenintare la adresa cuiva. Dar, mai presus de toate, secretul cheama pumnul in gura, pentru a nu aduce rusinea pe capul cuiva important, drag, cineva din familie, mai ales.
– Lavinia Barlogeanu Nu se poate scrie sau studia despre rusine fara a te simti intrucatva rusinat. Este un afect care tulbura straturile noastre cele mai primitive, uitate, refulate, ascunse, secrete, obscurizate, deoarece se refera la cea mai intima experienta umana, profund subiectiva, intima, la propria vulnerabilitate si la inevitabila dependenta, la relatiile cu propriul corp, cu propria lume relationala, la contextul familial si social in care am crescut, ne-am civilizat.
– Daniela Luca A ma arata, a fi deschis catre un altul, a ma afirma imi este uneori interzis. Rusinea imi dicteaza sa ma micsorez in ochii mei si ai oamenilor, sa ma ascund in spatele minciunii, sa imi restrang corpul si respi-ratia, sa le fac invizibile, sa ma pregatesc pentru o fuga eliberatoare, sa imi fie rusine pentru ca imi este rusine, iar asta s-ar putea observa, in afara, prea mult.
Rusinea ma descalifica, imi cere sa imi ascund privirea, le porunceste pleoapelor sa il blureze pe cel din fata mea, sa imi las corpul in fata lui, iar spiritul meu sa fuga, sa se disocieze de lumea prezenta si sa se retraga in locuri in care nu poate fi atins. – Corneliu Irimia