„Indraznesc sa afirm ca intre poezia lui Fruntasu si «corpul ei sensibil ca un nerv dezgolit speriat de insasi existenta lumii inconjuratoare» exista o armonie perfecta; ca, in ultima instanta, poezia este anume «o reflectare invers proportionala a corpului». Ca unul care a invatat lectia barthiana («Locul cel mai erotic al unui corp nu este oare acolo unde imbracamintea se casca?»), poetul isi va imbraca Beata in… marsupiu si va pasi cu dreptul, ba nu, cu ambele picioare – ca un cangur sadea!
– in literatura.” – Em. Galaicu-Paun