Sala Oglinzilor. Volumul al II-lea dintr-un interviu de un critian Ce noroc a avut Generatia noastra, Generatia ’60, ca a fost contemporana, ca a avut in mijlocul ei in permanenta un artist ca Ion Cucu, un om in stare sa fixeze imaginea ei intr-o vreme in care nu puteau sa ramana niciun fel de alte imagini, pentru ca televiziunea era dedicata exclusiv perechii conducatoare, pentru ca la un moment dat nici macar pe cartile proprii nu puteau sa apara fotografii.
Daca n-ar fi existat Cucu in mijlocul scriitorilor si daca n-ar fi fost intr-o masura aproape magica – as zice – prieten cu ei si nu i-ar fi intuit, aceasta generatie importanta a literaturii romane n-ar fi existat vizual. Nu s-ar fi stiut cum eram.
Rasfoind albumul lui, concluzia mea e ca eram frumosi. Senzatia e ca ne facea mai frumosi decat eram.
Intotdeauna cand vad o fotografie a mea facuta de Ion Cucu, ma intreb „oare chiar asa aratam in realitate?”. Senzatia este ca prietenia cu care ne privea facea sa aparem mai frumosi.
– Ana Blandiana
