Salamandra

Salamandra nu e doar o carte, e o stare, cum spunea și descrierea. E ca o convorbire haotică cu un prieten care îți povestește ceva atât de intens și de sincer încât nu poți să nu fii atras în lumea lui. Bogdan Isopescu Pop nu încearcă să fie clasic sau previzibil; el te duce într-o călătorie aproape halucinantă prin mintea unor personaje ce par desprinse dintr-un coșmar sau dintr-un vis neîmblânzit.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Salamandra e felul în care autorul mixează realitatea cu visul, râsul cu durerea, într-un mod atât de natural încât nu-ți dai seama câte filtre ai trecut până să ajungi să înțelegi tot ce se întâmplă. Personajele sunt atât de vii încât simți că le cunoști de-o viață, de la FM, schizofrenicul cu mersul „melcoid” și papucii Adibas, până la nea Ion cu protezele zgomotoase ca niște fantome electronice, sau Dorin, tiganul-bulgar-zen, și Radu, copilul prizit între o mama invizibilă și niște demoni foarte reali.

Naratorul are o voce atât de vie, aproape halucinantă, că parcă e ca un spectator mereu prezent în mijlocul acțiunii. Te face să râzi și să plângi în același timp, iar stilul lui, hiper-vizual, poetic și sincer până în măduva oaselor, te face să simți că faci parte din poveste. E ca și cum ai fi în acea sală de spital de nebuni, și fiecare detaliu, fiecare personaj, te face să te întrebi dacă e doar o relatare sau chiar o introspecție profundă despre propria ta viață.

Cartea asta e toate la un loc: autoficțiune, stand-up, realism magic, punk, o poveste despre prietenie, boală, sistem și viață, toate prevăzute cu un stil care sfidează convenționalul. Îți dă o tăietură de realitate, dar în același timp te îmbrățișează cu sinceritate și cu un umor negru, uneori aproape ireal. E o lectură care te lovește, te face să gândești, să simți, poate chiar să te enervezi, dar până la urmă te lasă cu o senzație de libertate, aproape de o revelație.

Salamandra nu e pentru cei slabi de inima sau pentru cei care caută ceva previzibil. E pentru cei cu inima deschisă, curioși să vadă lumea altfel, cu mintea pregătită să pătrundă în întuneric și cu sufletul pregătit să fie și bătut de adevăr. Dar dacă te lași purtat de această carte, cu siguranță vei pleca mai bogat, cu o perspectivă mai largă despre ce înseamnă să fii uman în cel mai neașteptat mod posibil. E o experiență unică, de aceea merită să o trăiești și să o simți din plin, pentru că nu e doar o istorie, e o stare de senzație.”