Sandhya

Nu m-am gandit niciodata ca voi scrie un jurnal de calatorie. Dar viata mi-a dat o sansa.
Probabil, cea mai frumoasa fila de pana acum. Povestea din carte a fost o istorie adevarata.
Un love story , la care ravnesc multe femei pe care timpul le lasa sa se descurce singure. Am ajuns dintr-o intamplare in India.
Acasa lasasem o iarna geroasa. Recunosc, nu mi-au placut niciodata frigurile.
Acolo am intalnit o vara ce ma topea pe bucati, pe zile intregi, de care nu voiam sa ma despart nici in ruptul capului. Echipa mea de calatorie era fantastica.
Ne impletiseram intr-un suflet comun si nu ne desparteam nici noptile. Impresiile se serveau ca painea calda.
De ce? Era cea mai nesuferita intrebare, pe care am infruntat-o de mii de ori.
De ce tocmai in India? Nici azi nu stiu raspunsul.
Lumea are curiozitatile ei atunci cand incepe propozitia cu o intrebare. Miezul acestei carti e despre oamenii care nu se schimba, decat in situatii foarte rare.
Iar ca sa faci diferenta, trebuie sa cauti locul si timpul potrivit. Eroii mei au fost doi oameni adevarati.
Si-au potrivit iubirile asa cum doar indragostitii o pot face. Am inteles ca iubirea nu tine de varsta si nici de tara.
Iar libertatea de a alege ramane cea mai inalta culme de atins. […] Cand m-am intors din India, am trait cativa ani doar din raspunsuri.
Ce fel de raspunsuri? Simple.
Nimic nu ne motiveaza, decat propria noastra conditie de viata. […] Acest jurnal de calatorie il mai traiesc si azi, cu amintiri frumoase si care inca dor prea mult.
Sinceritatea goala, fara urme de vopsea, a fost moneda grea pe care mi-am luat-o drept invatatura de la cei pe care ii voi avea ca cei mai nevinovati invatatori ai universului meu, indienii. Tineau la saracia lor ca la o bogatie sfanta.
Sistemul de valori a picat cu desavarsire in constiinta mea. De atunci incoace, am o alta casa.
Camara sufletului meu si-a schimbat covorul. In iarna anului 2016 l-am intalnit pe Krishna Alrusami, un indian trecut de varsta tineretii coapte.
Am fost la el tocmai in Germania. Apartamentul din orasul Trier, unde locuia, era mai mult decat modest.
Accidental casatorit cu o nemtoaica, a ramas mai bine de 30 de ani in inima Europei. A studiat Jyothish-ul, o stiinta veche hindusa a sistemului astrologic indian.
A stat multi ani intr-un ashram din India si a descurcat multe stele, pe care le-a numit „luminile” sortii. Intalnirea care trebuia sa-mi dea raspunsul definitiv, de fapt, m-a aruncat in cea mai mare dilema de pana acum.
De ce? Ar trebui sa cobor cerul spre mine ca sa-mi fac un drum spre cautare, topind cate o stea pentru fiecare raspuns.
Uneori gandurile nici nu stiu ca orizonturile nu au margini, iar tu ai toata libertatea de a ajunge la ele. -Viorica Nagacevschi