Am citit „Sapte octombrie” și trebuie să spun că m-a prins de la primele pagini. Scris într-un stil care pare să îmbine gândurile unui prieten cu cele ale unui poet, romanul ăsta te invită într-o lume plină de tensiune și fragilitate, dar și de pasiune și sarcasm. Îți simți imediat sinceritatea autorului, prin felul în care vorbește despre fragilitate ca ceva profund, esențial pentru ființa noastră, dar în același timp înconjurată de minciună și ipocrizie. E ca și cum Vlad Zografi ne conduce într-un drum personal, plin de conflicte și reflecții, dar și cu un umor acut, usturător, pe alocuri chiar sarcastic.
Ce m-a impresionat foarte tare e că, pe lângă profesionalismul lui din lumea fizicii, autorul și-a găsit timp să scrie despre lucruri de suflet, despre iubire, despre pikanți și complexi ai vieții. Romanul pare să fie o combinație între o ardere de dragoste și o critică a lumii literare și a celor din jur, o reflecție a unui om care a traversat multe și care, chiar dacă pare că joacă cu focul, de fapt caută rădăcini și adevăr în tot haosul ăsta. Ei bine, toate aceste aventuri, pline de erotism și sarcasm, pălesc în fața mesajului profund de iubire, uneori tandru, alteori dureros, dar mereu sincer.
Și, sincer, mi-a plăcut foarte mult stilul de a povesti al lui Zografi, atât de natural și de apropiat, ca și cum i-ai sta la masă și ai povesti despre viață. Descrierile sunt vii, cu o tonă de umor sec, chiar dacă sub ele se ascund momente deosebit de sensibile și de intime. În centrul romanului e, probabil, această fragilitate umană pe care toți o purtăm în noi, chiar dacă încercăm să o ascundem cu orice preț. În plus, apar și aventuri din lumea literară și subterană, care adaugă un plus de culoare și mister. E ca și cum ai încerca să pătrunzi într-un labirint, plin de întorsături și de povești ciudate, dar mereu cu inima deschisă.
Ce trebuie să recunosc e că Vlad Zografi reușește să transmită un sentiment de intimitate și sinceritate, reușind să își pună în valoare atât experiența vieții, cât și talentul de povestitor. Îmi place cum îl percepi ca pe un om pasionat, care nu se teme să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă uneori confruntă propriile umbre. Poveștile lui și reflecțiile despre dragoste sunt foarte trăite și, deși stilul poate părea uneori criptic, totul are un sens profund în această marionetă complexă pe care o numim iubire și fragilitate.
În final, „Sapte octombrie” e mai mult decât un roman simplu. E o aventură în lumea interioară a unui om care nu-și refuză vulnerabilitatea, și asta-i face pe cititori să se gândească la propria fragilitate, la propriile lupte și la adevărul ascuns din spatele aparențelor. Este ca o conversație lungă cu un prieten bun, sincer și uneori dureros, dar cu o doză sănătoasă de umor și de iubire. Mi-a plăcut foarte mult și îl recomand celor care iubesc povești apropiate de suflet, cu un strop de sarcasm și un mesaj profund despre condiția umană.
