Sarutul umbrei astrale

Sarutul umbrei astrale este fara doar si poate un basm si, ca toate basmele cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, urmareste o poveste de dragoste dintr-un timp fara timp si un spatiu care ar putea exista, dar care in realitate nu exista. Shadow, Harap Alb al scriitoarei Aura Barboi este, chiar asa, o umbra, fiu al unei quasar si al unui tata care e chiar Universul, sarutul sau, „sarutul umbrei” dupa cum este pomenit in titlul cartii, fiind atat de mult dorit de o printesa cu nume astral: Starsea.
Doar ca, pentru a ajunge la ea, la cea care ii este predestinata si de care este legat inca dinainte de a-si intelege menirea printr-un fir – firul sortii, in acceptiunea autoarei – acesta trebuie sa treaca nu printr-o fantana, cum procedeaza eroul de poveste, ci printr-o gaura neagra, ce desparte cele doua universuri in care se afla cei doi indragostiti. Procesul in sine, in viziunea Aurei Barboi, este o metamorfoza, corect interpretata din punctul meu vedere, caci ce altceva poate fi coborarea pe taramul lui Gerila, Setila, Ochila, Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila, ori coborarea dinspre neant inspre lumea noastra pentru a trai ca sa admiri si sa te bucuri de o Stea, daca nu metamorfoza de la „Ceva”, o entitate de dinaintea vietii, la om.
Caci, da, Starsea este o stea, insa o stea de mare – daca bolta albastra a cerului poate fi asimilata cu o mare, asa cum de altfel scriitoarea o face in cartea de fata – dar si un licurici, un punct de lumina intr-un intuneric infinit, un Luceafar chiar, din perspectiva faptului ca steaua nu-i stea de mare ci astru, iar drumul pana la ea pare aproape imposibil. – [Fragment din Cuvant inainte, Daniel Cristian Dumitru]