Scaunul singuratatii

Obisnuinta aia tenace de-a indura plecat nedreptatea ingrozitoare e cel mai teribil semn de cainta si respect in fata autoritatilor. Cu timpul ajungi sa te scuturi si sa te lepezi de ea, libertatea e un nisip aspru care curata cocleala, si atunci ti-e sila si ti-e rusine c-ai stat cu harponul infipt in spinare, dar la inceput, cand intri in casa si esti tot un captiv, harponul ala are inima si gheare si-l simti ca pe un frate geaman care nu s-a dezvoltat firesc ca sa se nasca odata cu tine si a ramas ca un monstru pipernicit in plamanii tai.
Te va ucide si, totusi, afland cine te va ucide, il vei iubi, induiosat ca i-ai stins viata mai inainte ca el sa fi scos primul sunet al bocetului cu care toti pasim in vagaunele vietii. Libertatea nu se manifesta la fel de intens ca oprimarea.
Prima saptamana de libertate e o vadra de nauceala. ii risipesti toate sapte zile ca un om care sar fi nascut la varsta de 30, de 40 sau de 50 de ani.
– Fanus Neagu, Scaunul singuratatii