Scrieri Vol.4: Poetica imaginii. Poetica fenomenologica

Scrieri Vol.IV: Poetica imaginii – O fenomenologie a inaparentului. Poetica fenomenologica – Lectura imaginii Definitia imaginii este paradoxala.
Ea arata inaparentul, face imagine tocmai din ceea ce nu se arata, dezvaluie evidenta a ceea ce nu sare in fata ochilor zdrobind privirea cu preaplinul impactului vizual. De aceea imaginea, aratand, se arata in acelasi timp drept o deschidere, asigurand conditia posibilitatii de a se arata si facand din aratare nu doar inerenta fiintarii fenomenale, ci si conditia de aprehensiune a fiintei, invizibilul insusi care se arata prin actul fiintarii.
Si de aceea imaginea este deopotriva poetica, adica facatoare si donatoare a sensului cuprins in ceea ce se arata in campul imaginal, si apofatica totodata pentru ca nu arata decat o conditie, o posibilitate, o putinta inscrisa in adancimea inaparenta, numita aici sensul originar, care survine odata cu vizibilitatea revelata de imagine. Poetica imaginii este pe cat de necesar pe atat de adevarat o initiere in fenomenologia inaparentului.
Nu mai putin insa, ea este si o poetica in sine, aceea a actului filosofic pe care Dorin Stefanescu il implineste cu finetea proprie artei sale de a scrie transparent, exact asa cum lumea se oglindeste in privirea si in gandirea sa. -Anca Vasiliu CNRS, Univ.
Paris-Sorbonne Formand un diptic impreuna cu Poetica imaginii. O fenomenologie a inaparentului, cartea de fata ar putea fi considerata o replica peste decenii la Filosofie si poezie a lui Tudor Vianu , deloc mai putin speculativa si nici mai putin ambitioasa.
Modul de articulare si de ilustrare al ideilor e insa diferit, ca si atitudinea stilistica. Dorin Stefanescu initiaza aici o cautare, o veritabila „vanatoare” a „imaginilor de sub imagini” din poezia romaneasca moderna si contemporana, intr-o succesiune surprinzatoare si chiar derutanta a autorilor selectati.
Lectura sa dificila si subtila a „poetalului” (termenul ii apar(ine) porneste de la o suspectare metodica a aparentei si continua cu o fortare analitica a limitei intre vizibil si invizibil, intre prezentabil si imprezentabil. Avem de a face cu o analiza in acelasi timp textuala si conceptuala de care poetii romani nu s-au bucurat pana acum si care merita sa fie urmarita in meandrele si nuantele ei.
– Mircea Martin […] imaginea poetala nu e una de prima instanta, ea nu se impune ca prezenta evidenta la suprafata textului, nu intra in orizontul de vizibilitate al fiintei textuale. Inaparenta ei este un fond clar-obscur, intermediul translucid al ivirii semnificabilului originar.
Ceea ce este de prim abord si apare in textul unui poem este imaginea deja constituita, prinsa in reteaua semnificatiilor ca element al unei lumi imaginare. Este imaginea poetica textuala ca obiect al tematizarii interpretative, chiar daca intelegem acest travaliu exegetic drept inter-pretatio, adica prestatie intermediara, strecurarea printre randurile unui text.
Imaginea poetala in schimb, figura a absentei, nu e interpretabila decat in momentul in care ea deja nu mai este, sau – altfel spus – „figureaza” in subtextul ori mai degraba in pretextul in care ea se iveste si semnifica inainte de a fi. Faptul ca ea este inaparentul (unscheinbar) o arata drept „acea fenomenalitate prin excelenta care, intrucat nu e nici imediata, nici ontica, nu poate fi redusa la o intentie eidetica”.
Este motivul pentru care fenomenologul inaparentului nu mai este spectatorul ideal al adevarului lumii esentelor sale: el invata sa locuiasca lumea pe masura retragerii lucrurilor. – [Fragment]