Scrisori catre sine

De multe ori oamenii nu apreciaza minunile care se petrec in vietile lor. Oare de ce?
Pentru ca au o viziune „idealista” despre viata. Desigur „ideal” ar fi sa nu le fie niciodata greu, sa nu intampine dificultati in ceea ce fac, sa fie totul lin si usor de la un capat la altul.
Dar nu este asa, si pentru ratiuni bune. Creatorul a conceput lumea aceasta in asa fel incat totul sa evolueze.
Fara o opozitie a parcursului lin nu ar exista evolutie, si nici mentinere. Oamenii sunt diferiti, cu background-uri diferite, mai fericite sau mai putin fericite.
Toti evolueaza in moduri unice. Nici caderile nu sunt destinatii finale ale disperarii ci urcusuri paradoxale, manifestate prin experienta dobandita.
Chiar si cele mai intunecate fapturi, diavolii, cum ii numesc unii, sunt spirite care au posibilitatea de a se intoarce ,si a deveni spirite de lumina. Si nu numai ca au posibilitatea dar aceasta este si menirea lor ca si a oricarui spirit de altfel.
Dumnezeu ii vede ca pe niste fiinte nedesavarsite, care nu au reusit inca sa iasa din egoismul propriu, dar pe care ii asteapta, desi nu ii poate forta, deoarece acestia, ca si oamenii au liberul arbitru. Dar nu sunt considerati rai, monstri sau mizerabili.
Desigur, actiunile lor nu sunt bune, dar pentru Creator care este desavarsit si pur, nimic nu este rau ci toate sunt desavarsite si bune, iar raul este intotdeauna intors inspre bine.