Sentimente neasigurate

Daca cineva m-ar intreba acum – cineva care nu-l cunoaste, dar a auzit de Ion Maris – si ar dori detalii, i-as raspunde scurt: poet, prozator, publicist si un excelent editor (coordonator al Editurii Valea Verde din Sighetu Marmatiei si initiator al publicatiei on-line Salut, Sighet). Oricand ne-am fi cunoscut, cel care ne-a imprietenit a fost Cuvantul, Poezia (!), caci pentru a scrie poezie, a fi poet este necesar ca acel cineva care se leaga de Cuvant sa fie capabil sa atinga si sa urce cu curaj acea scara de franghie, atat de tensionata, care leaga vaile si dealurile de orizonturi, de vastitatea cerului si a spatiului, sa faca acest lucru fara a se retrage in sau din durere, a fi coplesit de imensitatea a ceea ce vede pentru a urca scara de franghie, cum putini o fac; caci fericirea si durerea pe care le simti urcand acea scara invizibila sunt de neinteles si poate intolerabile fara protectia cuvantului, a poeziei.
De-a lungul anilor, in varii intalniri prietenesti am avut nenumarate prilejuri sa-l simt si sa-l descriu ca pe un om al echilibrului si al corectei masuri, ca pe un prieten adevarat, mereu o prezenta luminoasa nu numai profesional (inginer „surubar” la inceputuri, „reinventat” dupa ’89 – cum singur o spune – si in alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanta, farmaceutic), mai ales o prezenta luminoasa in lumea Cuvantului, a Poeziei, a literaturii, publicand poezie si proza in reviste literare si periodice, sfarsind in cele din urma in a publica (pana acum) si cateva volume de autor. […] Poetica lui Ion Maris nu se bazeaza pe versuri memorabile (desi acestea exista din abundenta!).
Poemele sunt o „pasta” care induce o stare pe care poetul o numeste vesperare. Ion Maris scrie un tip de poezie despre care, oricat ai vorbi, ai senzatia ca ai mai fi putut spune ceva, dar te multumesti sa mangai paginile si sa te asiguri ca vei mai reveni asupra ei.
– Echim Vancea