Serafim

Cartea „Serafim” scrisă de Nicole Sere m-a prins din primele pagini și m-a purtat pe un drum plin de surprize, combinația dintre lumea spirituală și cea cotidiană fiind pur și simplu fascinantă. Autoarea are un mod special de a combina poezie cu observații despre viață, iar personajul serafim, un inger de rang înalt, care pare să fie o ghidare în această călătorie, aduce o perspectivă aparte, aproape filozofică, asupra realității și a lumilor unintuitive. Încântător e cum autorul reușește să facă salturi de la planurile simbolice la cele concrete, ca și cum le-ar dansa împreună, iar cititorul nu poate decât să fie fascinat de acest joc de imagini și idei. Ce mi-a plăcut cel mai mult e modul în care Nicole Sere îmbină poezie cu tăceri și ironie, creând o atmosferă în care gravitatea și umorul se întâlnesc în momente neașteptate. Versurile ei reușesc să redea atât fragilitatea umană, cât și plinătatea universului, și e clar că nu-i este teamă de a aborda teme complexe, însă le face accesibile și pline de farmec. Ea navighează fără zgârcenie printre imagini onirice și realitate, iar ritmul poeziei pare să fie o lectie de poezie modernă, dar și un ghid pentru cei care vor să vadă dincolo de aparențe. Horia Garbea are dreptate când spune că poezia Nicolei Sere e originală și convingătoare, pentru că fiecare vers pare să fie gândit cu sufletul și mintea, dând gust și culoare unei lumi în care sprânceana ridicată a ironiei e mereu aproape. „Serafim” nu e doar o carte de poezie, ci un adevărat jurnal de reflecție, plin de sensibilitate și curaj de a privi în adâncurile existenței. O revelație pentru cei care caută și înțelepciune, și estetică într-un amestec armonios de simboluri și trăiri personale. O carte care te face să te gândești, să râzi și să visezi în același timp.