Sergiu Nicolaescu. Un fleac, m-au ciuruit

In cazul lui Sergiu Nicolaescu, viata nu bate, ci surclaseaza filmul, chiar daca e vorba de regizorul roman ale carui productii au depasit un miliard de spectatori. Dupa o adolescenta tulburata in care a incercat sa se sinucida de trei ori („Mi-era lehamite de tot…
Am apasat pe tragaci, dar nu a fost sa fie!”), Nicolaescu a ajuns la Buftea, insa nu a urmat parcursul clasic, venind de la IATC, ci de la… Politehnica.
Printre filmele de lung metraj de inceput se numara Dacii, Mihai Viteazul si seria de filme Comisarul Moldovan. Fiu de aroman, nepot de comisar de politie, dar si de general sovietic, nascut in Oltenia, crescut in Banat si care, printr-o intorsatura a destinului, a facut cariera la Bucuresti (…dar si in lume!), Sergiu Nicolaescu a avut parte de aproape tot ceea ce isi putea dori un om de film din Romania comunista.
Avea „liber” la coproductii internationale, putea pleca din tara oricand pentru a lucra „afara”, iar cand se intorcea obtinea bugete uriase pentru filmele sale istorice (…considerate azi drept „unelte ale propagandei”), la care armata contribuia cu zeci de mii de figuranti si pentru care uneori primea permisiunea de a arunca in aer – la propriu! – monumente istorice pentru a accentua veridicitatea peliculelor sale.
A iubit si a fost iubit patimas. A avut trei neveste, ultima – pe care a luat-o in casatorie la 65 de ani – fiind mai tanara decat el cu…
46 de ani. A avut multe alte povesti de dragoste, intre care cea cu o cunoscuta artista romanca (Ileana Popovici).
Ba chiar, in tinerete, i-ar fi „furat” sotia lui Ion Tiriac. A ocupat mai multe functii politice de-a lungul vietii, iar ultimul sau rol important a fost in viata, nu intr-un film, fiind protagonist al controversatelor evenimente din decembrie 1989.
Indiferent de implicatiile si orientarile politice, este de departe cel mai prolific si mai vizionat regizor roman din toate timpurile, iar filmele si replicile sale memorabile vor ramane neconditionat in memoria colectiva.