Imi plac povestirile. Si sa le citesc, si sa le scriu.
Unele mai vechi mi-au reusit indeajuns incat prietenii sa si le aminteasca si astazi. Sindromul Quijote le aduna intre copertile sale pe cele scrise dupa anul 2000.
Eu am ramas tot cel de odinioara, dar ele sunt altfel. Am oroare de repetitii.
Daca tot ne-am asumat misiunea de a trimite mesaje in viitor, e cazul sa le decupam mereu din orizontul prezentului. Iar aici multe ne enerveaza, multe ne amuza, iar unele ne fac in continuare sa visam.
Asa merg lucrurile – cum spunea un coleg mai in varsta, de pe alte meridiane. Textele de fata sunt raspunsul meu optimist privitor la faptul ca lucrurile chiar merg.
– Mircea Oprita
