Singura pe Drumul Matasii

Singura pe Drumul Matasii.80 de zile, 15 000 km, 2 500 de ani de istorie Priviti cu atentie mai intai harta prietenoasa a acestei calatorii. Abia apoi parcurgeti, impreuna cu autoarea, o experienta pe cat de palpitanta, pe atat de excitanta pentru minte si pentru nepretuita endorfina a libertatii.
Trei fire sunt de urmarit si, la nevoie, puteti alege intre ele. Unul e cel al notelor de calatorie la cald si la persoana intai acut, ca sa zic asa.
Sunt marcate in italice. Sa nu ratati zigzagul fin al nelinistilor Sabinei Fati, lasat la vedere cu parcimonie.
Al doilea este sirul de excursuri istorice despre fiecare dintre cele zece tari, care, nu va temeti, revine intotdeauna la zi, exact in punctul de intersectie cu prezentul. Al treilea insira pe ata vreo suta de „personaje” episodice, oameni cu care Sabina Fati a stat, intr-un fel sau altul, fata in fata.
O sa va urmareasca in grup, ca o armata de teracota care s-ar fi decis brusc s-o ia inapoi, tacut, catre Apus. Adica spre noi.
– Tania Radu La inceput am crezut ca sunt singura cu muntele, dar l-am zarit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din fata mea. Un urias incremenit, imbracat in manta lunga de postav si purtand caciula traditionala ruseasca revarsata peste urechi.
Se uita la mine ca la ceva bizar. Ii intind pasaportul, dar omul nu schiteaza nici un gest, se uita de departe si pe urma imi intoarce spatele.
E 1 iunie 2014 si sunt plecata de 45 de zile in cautarea mea si a Noilor Drumuri ale Matasii. Cele cinci sau zece minute petrecute in fata barierei mi s-au parut ore si mi-am dat brusc seama ca sunt in fata unei garnizoane de militari salbaticiti de sederea in Pamir.
Am vazut ca in jurul meu se strang toti baietii din garnizoana. Imbracati lejer si iesiti din cealalta baraca, bine incalzita, poarta slapi, pantaloni de trening cu genunchi labartati si bluze groase de bumbac.
Se uita la mine ca la ceva bun de mancat si am senzatia ca ranjesc unul la altul. Incepe sa-mi fie frica.
Ce pot face singura impotriva acestor zdrahoni? N-am nici o sansa, imi zic, si le zambesc ca unor oameni care m-ar putea ajuta.
– Sabina Fati