Singuri pe drumul vietii

Am avut ocazia să citesc „Singuri pe drumul vieții” scris de Cristina Plamadeala, și sincer, m-a impresionat cum autorul reușește să ne lase cu o senzație de dialog intim și sincer cu cititorul. Cartea pare mai mult ca o conversație cu propriile gânduri, o încercare de a înțelege de ce trăim totuși, dacă totul sfârșește în moarte. Îți dă voie să privești viața cu o umoristică, chiar dacă uneori pare absurdă sau dureroasă, ca pe o chestie ridicolă, grozav de comică dacă o privești dinspre final.

Îmi place maniera în care autorul îl portretizează pe Dumnezeu, nu ca pe o entitate distantă sau severă, ci ca pe un creator care zâmbește, ca pe cineva care a râs de toate greșelile vieții, pentru a ne învăța că poate totul nu e atât de serios. Se pare că, în viziunea lui Cristina, tragedia vieții are scopul de a te face să râzi, pentru că, în esență, totul se termină în moarte, iar dacă acceptăm acest lucru, parca am putea trăi mai ușor și cu mai mult umor. E ca și cum ne-am putea detașa de gravitatea momentelor și am vedea farsele acestei povești numite viață.

Ce mi s-a părut super interesant e cum se joacă cu ideea de a vedea totul ca pe o glumă. Omul, actorul pe scena vieții, plânge, aparent, pentru că nu înțelege siretlicul, farsă sau chiar jocul divin. Dar, dacă poeția ei ar fi ascultată, dacă am putea privi dintr-un punct de vedere mai relaxat, am înțelege că tot ceea ce ni se întâmplă e o poveste cu un sfârșit inevitabil, și că râsul e răspunsul cel mai bun. În fond, poate chiar și tristețea e doar un fel de a ne aminti că totul are o temporaritate, și că, la final, trebuie doar să ne bucurăm, să râdem și să trăim cu intensitate.

O carte care te pune pe gânduri, dar care, în același timp, are o notă de umor și optimism, și te provoacă să privești cu mai multă detașare și zâmbet la tot ce trăim. Cristina Plamadeala știe să îți arate că, poate, cel mai important e să ne luăm mai puțin în serios și să înțelegem că viața, deși plină de ironii, ni se oferă ca un mare spectacol unde, dacă știm să râdem, îl trăim mai frumos și mai autentic. În final, tot ceea ce trebuie să facem e să ascultăm glasul divin, care ne îndeamnă: „Râdeți, pentru că totul e o farsă, iar râsul e cireașa de pe tort.”