Sinul

Imaginați-vă că te trezești într-o dimineață și descoperi că ceva extrem de ciudat s-a întâmplat cu corpul tău. Exact asta i se întâmplă lui David Kepesh în romanul „Sinul” de Philip Roth. Personajul acesta, un profesor de literatură comparată, trece printr-un soi de metamorfoză neașteptată: trupul lui devine un sân uriaș, greu de imaginat, dar foarte real pentru el. E ca și cum Kafka s-ar fi trezit și și-a dat seama că personajul său, Gregor Samsa, în loc să se transforme într-un gândac, s-a transformat într-un sân gigantic și pluşat.

De la început, Kepesh se revoltă și refuză să accepte ceea ce i se întâmplă. Încercând să se convingă pe sine și să justifice situația, încearcă să le spună celor din jur, iubita, tatăl, doctorul, că suferă de halucinații cauzate de prea multă lectură: Kafka, Swift, Gogol. Dar, pe măsură ce timpul trece, el își dă seama că nu mai poate minți și că realitatea a devenit mult prea bizară pentru a o ignora. Povestea devine un fel de dialog intern, o luptă între refuz și acceptare, între instinctul de a lupta și dorința de a găsi un fel de fericire în noua sa condiție.

Ce mi se pare foarte interesant la această carte e modul în care Roth reușește să pună pe tapet teme mari, precum identitatea, acceptarea propriului corp și libertatea personală, toate într-un mod atât de uman și plin de umor. Kepesh, cu toate zbuciumurile lui, devine aproape o figură mai umană decât oricând, pentru că ne arată că, în ciuda situației nebănuite, fiecare dintre noi se află, poate, la un pas de a accepta ceva ce părea de neegalat. Îl urmărești și înțelegi procesul lui, chiar dacă transformarea e una absurde și supranaturală.

Romanul te prinde în mod special pentru că nu pare deloc o poveste dark sau încărcată de suferință, ci mai degrabă o reflexie sinceră și umană despre cum ne raportăm la corp, la imaginea noastră și la cei din jur. Roth nu te judecă, ci te lasă să explorezi și să înțelegi această lume bizară, în care un sân poate deveni un simbol al libertății, al dorinței sau al fricii de schimbare. În final, „Sinul” devine o poveste despre acceptare, despre mutabilitatea ființei umane și despre puterea de a găsi frumusețe chiar și în cele mai neașteptate forme.