Categorii: Uncategorized

Soaptele vantului

Ce s-a intamplat cu Brigitte Berthold?Intrebarea aceasta il macina pe Daniel Knight inca de la 13 ani, cand el si Brigitte, care avea doar 10 ani, au scapat din ghearele agentilor Gestapoului, care le-au arestat amandurora parintii. Au supravietuit apoi infioratoarei calatorii din Germania in Anglia, ca odata ajunsi la destinatie sa fie separati pentru totdeauna.
Daniel a jurat sa o gaseasca pe Brigitte, odata ce razboiul se va fi sfarsit; o promisiune pe care s-a zbatut sa o implineasca mai bine de saptezeci de ani.Ajuns acum un om batran, dar cu dare de mana, singura speranta a lui Daniel de a o gasi pe Brigitte este Quenby Vaughn, o jurnalista americanca ce lucreaza in Londra. Daniel este convins ca tenacitatea dovedita de Quenby de a-i gasi pe cei dati disparuti, precum si implicarea ei personala intr-o poveste despre spionaj din vremea celui de al Doilea Razboi Mondial o vor ajuta sa izbandeasca acolo unde alti investigatori au dat gres.
Cu toate ca Quenby are de luptat impotriva stafiilor propriului trecut si se codeste sa faca echipa cu Lucas Hough, avocatul lui Daniel, povestea lui Brigitte o fascineaza mult prea mult ca sa nu se implice. Impreuna, Quenby si Lucas scormonesc adanc trecutul, urmarind un sir interminabil de deceptii, sacrificii, dar si vindecari, care le vor schimba cu totul perspectiva si viitorul.

Share

Diakrisis Vol.1: Immanence and Transcendence

Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Sfanta Treime in pictura italiana din secolele XIV-XVII

La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Ignoranta emotionala

Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Indumnezeirea persoanei

Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Gresia albastra Vol.1

Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Biologie

Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>

6 zile în urmă