Solfegii insotite de succinte explicatii teroretice

Arta muzicala componistica si de intelpretare din timpurile noastre se dezvolta in mod impetuos, luand – pretutindeni in lume – forme de manifestare din ce in ce mai complexe. Concomitent, realizari fara precedent, atat pe plan international cat si la noi in tara, se inregistreaza in domeniul sau stiintificprin valoroase studii de exegeza si stilistica muzicala, diverse tratate de specialitate, lucrari de psihologia si pedagogia artei, de istorie si estetica.
etc. – toate menite a apropia cat mai multffindirea teoretica muzicala, in speta muzicologia, de practica artistica de creatie si interpretare.
Fata de impetuozitatea faptului artistic si a domeniului sau teoretic scoala se afla, evident, in intarziere, de aceea orice contributie pe acest taram o consideram mai mult decat bine venita. In acest spirit, si cu acest gand, am elaborat prezentul volum de solfegii pe care-l punem la dispozitia scolii muzicale romanesti, pentru ca – alaturi de cele existente – sa ajute in procesul de formare a viitoarelor cadre de specialisti ai domeniului muzical.
Spre deosebire insa de lucrarile similare deja elaborate, cea de fata propune un studiu combinat teoretico-practic al solfegiului, insotind fiecare capitol de preocupari – si uneori chiar exercitiile respective – de explicatii succinte, cu scopul de a se obtine constientizarea imediata si permanenta – pe tot parcursul volumului – a fenomenului artistic studiat. Pe aceasta cale se evita apelarea frecventa la tratatele teoretice de rigoare cand se vrea lamurirea notiunilor si, totodata, se asigura unitatea in conceptia de interpretare a actului artistic.
Pe plan melodic, lucrarea prezinta structuri ce reflecta un spatiu stilistic cat mai larg, incepand cu studiul solfegiului tonal – cel mai variat si mai eficace, cum este considerat peste tot in scoala moderna de solfegiu – procedandu-se prin exercitii gradate ca dificultate: de la structurile tonale diatonice, in organizari intervalice conjuncte, pana la cele cromatice complexe. Se continua apoi cu studiul solfegiului modal, din care scoala muzicala romaneasca si-a facut totdeauna o mandrie a sa, ca reflectare a insasi componisticii autohtone, lucrarea incheindu-se cu studiul solfegiuluide factura evoluata, extra-tonalsi atonal-serial.
Cat priveste ritmul se cunoaste indeobste evolutia spectaculoasa a formelor sale in arta contemporana problematica pendinte cauta a fi rezolvata fie in capitole destinate anume ritmului, fie concomitent cu cele apartinand melodicii. Sunt inca si alte teme ce constituie obiectul unor solfegii adecvate precum : ornamentele, cheile de transpozitie, nuantele dinamice etc., dar acestora li se rezerva un rol complementar in economia lucrarii, fiind subordonate firesc, ca si in opera de arta, conceptului melodic.
Fara indoiala ca citirea (lecturarea) partiturilor muzicale – in speta a notelor – constituie o indemanare deloc usoara, mecanismul ei presupunand procedee si deprinderi destul de complicate, de aceea se cere viitorului profesionist in domeniul muzicii perseverenta in studiul solfegiului, vointa de a depasi dificultatile ivite si, mai mult decat orice, interesul si rvna de a ajunge pe aceasta cale la bucuria trairii si exprimarii prin mijloacele uneia dintre cele mai frumoase Si atragatoare arte, muzica. Adaugandu-se celorlalte studii si colectii de solfegii elaborate de muzicieni si pedagogi de renume, ne exprimam speranta ca lucrarea de fata va fi de folos invatamantului muzical romanesc si, in ultima instanta, vietii muzicale insesi, pe care o dorim pe culmi cat mai inalte.
– Autorii, Ianuarie, 1980 [din Prefata]