Bantuie ingerii, prin poemele-invocatii ale lui Vega, bantuie ingerii si mangaierile divine cu nedisimulata naturalete, fac parte din habitatul material, concret, umplu golurile lasate de semenii opriti de ciuma vremii sa se mai arate spre cuminecare. In aceste locuri din poezie imaginile sunt pline de lirism, de cuvinte potrivite cu acest mod de a fi intre si intru fapturi divine, de a fi oaspetele lor asezat in sala ceremoniei degustarii de esenta de intelesuri.
Apoi devine el somelierul care asteapta cu vinul sufletului si n-are cui i-l da inca, si atunci cerceteaza iarasi lumea si o rescrie, o imagineaza in felul ideal in care vinul-cuvant ar putea sa curga fara secare in paharele uscate de vantul care indeparteaza pe copil de parinte si pe om de Dumnezeul sau, generand o ruptura fara leac si aruncata in suferinta. – Liviu Apetroaie
