Sonatina pentru pian

Atunci când iei în mână Sonatina pentru pian a Doinei Rotaru, ai impresia că pășești într-o lume plină de farmec și povești frumoase. Lucrarea, distinsă cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor în 1981, este ca o fereastră spre universul copilăriei, plină de emoții, vise și jocuri. Se pare că autoarea a avut în minte o idee clară: să compună ceva nu doar educativ, ci și plin de farmec, pentru cei mici, dar și pentru cei care vor să descopere magia muzicii simple și pline de expresivitate.

Mi-a plăcut foarte mult felul în care această sonatină păstrează un echilibru între tradiție și originalitate. În versiunea reprodusă în această ediție, au fost păstrate elementele esențiale, dar cu mici schimbări de tempo și caracter în primele și ultimele părți, care dau lucrarei un dinamism și o prospețime mereu actuale. Deși respectă forma tradițională a celor trei părți, se simte clar că există o părtinire spre liric și spre emotie, ca un fel de poveste spusă prin muzică.

Ce mi s-a părut cu adevărat special e că această sonatină nu este doar o piesă tehnică, ci și o poveste în sine. Ea transpune, delicat, universul copilăriei, cu toate emoțiile și jocurile specifice. Autoarea o dedică fiicei ei, Diana, dar totodată pare că vorbește despre noi toți, despre momentele frumoase și inocente ale vieții. Se simte clar influența lui Bartók și Debussy, cu limbajul modal și stilul plin de subtilitate, împletit cu elemente din muzica tradițională românească. Mi-a plăcut fenomenul acesta de a combina stiluri și influențe, păstrând, totodată, o linie poetică și plină de gingășie.

Incredibil de frumos mi s-a părut faptul că această lucrare, în ciuda faptului că e destinată elevilor sau muzicienilor în devenire, are o naturalețe și o esență care rezonează cu orice venit pe lumea asta. Se simte că a fost scrisă cu dragoste, cu grijă și cu dorința de a transmite ceva profund. Este o piesă care nu se pierde în complicații, ci se menține simplă, dar plină de farmec, și asta o face perfectă pentru miciile inimi dornice să poată descoperi lumea muzicii.

Privind în ansamblu, Sonatina pentru pian de Doina Rotaru e o realizare admirabilă, o combinație de tradiție și modernitate, o cale minunată de a introduce copiii în lumea muzicii clasice, dar și o lectură plină de emoție pentru oricine vrea să-și reamintească de inocența și magia copilăriei. M-a impresionat modul în care această lucrare reușește să capteze esența acelor momente de puritate și bucurie, și să le transforme într-o muzică fragilă, dar plină de viață și de povești.