Spatiul arhitecturii: Prima frontiera in cercetare

Aceasta carte apare deliberat in al saizecilea an de viata al meu. Incepandu-l, m-am gandit ca ar fi un bun moment retrospectiv pentru colaborarea cu doctoranzii mei, care au astfel ocazia sa publice intr-un volum cu majoritatea colegilor lor, la un moment care sa marcheze si pentru mine, indrumatorul lor, un prag.
Primul meu doctorand, Sebastian Botic, dupa stiinte politice si urbanism, a facut un doctorat interdisciplinar in cotutela cu filosofia, apoi a facut dreptul, cu tot cu doctoratul si acum este procuror. Sebastian, impreuna cu regretata Mariana Nitu (care studia artele macabre pornind de la arhitectura funerara si a introdus Cimitirul Bellu in asociatia europeana a cimitirelor care sunt si ansambluri de monumente istorice, apoi a fost victima unui tragic accident) au preferat sa isi amane intrarea la doctorat pentru ca, inca, nu fusesem abilitat, doar ca sa le fiu indrumator si pentru asta le sunt recunoscator.
Cu Sebastian ma intalnesc cand si cand, tot mai rar, din pricina programelor noastre (prea) incarcate. Acum, in carte, desi ordinea este cea a anului de inscriere, veti observa ca exista cateva teme recurente, care reprezinta si interese de cercetare ale indrumatorului.
Asa si trebuie: cred ca cercetarile lor vin sa se adauge in continuarea alor mele, pe care le duc dincolo de locul unde voi fi ajuns eu, cum s-a petrecut, de pilda, cu Maria Talvescu si investigatiile sale in neurostiinte si arhitectura memoriei, unde a dus lucrurile mai departe si Astrid Rottman; sau cu Calin Chifar si foarte profunda sa privire aruncata inspre performativitatea spatiului de cruce greaca bizantin, ca sa dau doar doua exemple. Din alte teze, precum cea a lui Mircea Mogan, despre suprafetele Titeica si potentialul lor arhitectural, am invatat si eu multe, gasind argumente in plus unor ipoteze proprii.
Pe acestea din urma le testez, cu studenti de anul al patrulea, la un curs de metode contemporane de proiectare, pornind de la asa numitul „Alfabet formal” publicat in Contimporanul de Marcel Iancu, in 1924. Instante din proiectul care continua, iata, de 22 de ani, au aparut in revista Arhitectura de doua ori, intr-o expozitie la ICR New York in 2004, la Ierusalim si Bucuresti in colocvii dedicate avangardei, dar si intr-o expozitie dedicata miscarii DADA in 2024, finalizata apoi cu un volum aparut la Routledge in acelasi an, avandu-I ca editori pe Ronit Milano, Raya Zommer-Tal si Noam Gonnen.