Vorbind despre confruntarea spiritului romanesc cu o dictatura, Nicolae Breban relateaza, practic, un razboi nevazut. Stradania sa este de a releva impotrivirea si victoriile – cate au fost – ale spiritualitatii noastre in cel mai teribil asediu pe care l-a cunoscut ea pana astazi.
Conceput la Paris, pe vremea cand regimul politic defunct isi traia ultimele zile, eseul este, el insusi, o asemenea victorie. Fiindca trebuie numaidecat sa deosebim razbunarea, ce se transforma in act creator si are incorporata experienta dureroasa a injustitiei istoriei si oamenilor, de razbunarea in sine, ce nu e decat un spasm vulgar al neputintei de destin.
Spiritul romanesc in fata unei dictaturi se infatiseaza, astfel, publicului, ca o originala sinteza intre interogatia radicala si contestatia vehementa de tipul cioranienei Schimbari la fata a Romaniei, pe de o parte, si spiritul constructiv si tenace, pre-european de pe linia Maiorescu-Lovinescu, pe de alta.