Fusese siluita tara asta, de toti care s-au aplecat asupra ei. Din goana calului si stransul arcului, din varful sulitei si latul spadei.
De cei ce-au fost in trecere si de cei ce-au vrut sa ramana. I-a primit tara asta pe toti si n-a scuipat pe niciunul.
I-a imbratisat si n-a pus intrebari. I-a asteptat si le-a intins masa, inainte ca ea sa existe sau ei sa ceara.
I-a ascultat pe toti si i-au spus ce-aveau pe suflet. Pacatele lumii se pravaleau asupra ei, si sufletul gemea sub ele.
Caravana desertaciunii o aducea la gura cortului si ea trebuia sa vina si sa deshame caii. Vorbeau toate limbile pamantului, si ea ii intelegea pe toti.
Tacea mereu, si cand indraznea sa graiasca, ii poftea in campiile manoase si la umbra de copac. Asa fusese mereu, asa avea sa fie intotdeauna.
Poporul cel mai usor de guvernat, cea mai docila natiune, cea mai cuminte populatie. Ca trestia batuta de vant a rezistat urgiilor.
Istoria a trecut peste ea, fara sa o contamineze. Cea mai veche tara fara de poveste din lume.
– Fragment din roman