Suferinta si tarie

Suferinta si tarie: Cum sa supravietuiesti tuturor greutatilor redefinind totul Suferinta si tarie: Cum sa supravietuiesti tuturor greutatilor redefinind totul / Suffer Strong: How to Survive Anything by Redefining Everything de Katherine si Jay Wolf este o noua carte emotionanta si revelatoare scrisa de autorii volumului Nadejdea vindeca (aparut la Editura ACT si Politon). Katherine si Jay Wolf sunt doi soti a caror viata a luat o intorsatura total neasteptata atunci cand Katherine a suferit un accident vascular la varsta de 26 de ani.
In urma acestuia, tanara sotie si mama unui bebelus de sase luni a ramas imobilizata la pat, incapabila sa manance si sa vorbeasca. O fractiune de secunda a fost suficienta in cazul lor pentru a narui zecile de planuri si de visuri pe care cei doi si le facusera pentru viitor.
Cu toate acestea, nu s-au dat batuti, au continuat sa spere si sa creada ca povestea lor va avea pana la urma un deznodamant fericit, si, cu multa munca si credinta in Dumnezeu au reusit sa transforme un fatalist „totul s-a sfarsit” intr-un pozitiv „nimic nu este imposibil”. Cartea de fata, Suferinta si tarie , scrisa la un deceniu dupa accidentul vascular suferit de Katherine, vorbeste despre lectiile de viata pe care cei doi soti si le-au insusit in urma acestui eveniment tragic.
Astfel, aceasta carte poate fi considerata atat o ampla meditatie asupra vietii si a ciudatelor ei intorsaturi, cat si o pledoarie pentru toti cei care nu s-au confruntat cu episoade tragice in viata lor pentru a face din propria poveste o capodopera. Presarata cu povesti adevarate pe care le-au trait ei insisi sau apropiatii lor, dar si cu citate si povestiri biblice pline de talc, Suferinta si tarie este o carte care ii va alina pe toti cei care au trecut prin incercari grele.
Asta pentru ca le va reaminti ca nu sunt singurii care sufera, ca indiferent de cat de greu ne loveste viata la un moment dat, trebuie sa tinem cont de faptul ca exista cineva care sufera si mai mult decat noi si ca viata merita sa fie traita chiar si atunci cand ni se pare ca am pierdut totul. Pentru ca atunci cand credem ca am pierdut totul, trebuie sa ne gandim intotdeauna si la ce am castigat pe de alta parte…
• Capitolul 1: scaune invizibile cu rotile Descoperim astfel cum, o pierdere suferita in viata, ne poate dezvalui laturi ale fiintei noastre pe care nu am stiut niciodata ca le avem. Iata ce ne dezvaluie astfel Katherine, intr-unul dintre momentele ei de meditatie, cu privire la limite: Limitele ne obliga sa privim cu mai multa claritate ceea ce ramane.
Ne fac sa scotocim in fundul frigiderului care este viata noastra si sa gasim ceva ce nu am stiut niciodata ca avem si nu am stiut niciodata ca ne trebuie. Si, dupa ce il gasim, ne gandim la modalitati noi si mai bune de a ne folosi de el.
Atunci cand amestecam toate aceste parti din noi – cele neglijate, cele suprasolicitate si cele pe care nu am stiut niciodata ca le avem -, ajungem intr-un punct in care nu numai ca supravietuim, ci prosperam in viata. Suntem invitati astfel sa ne gandim ca nu exista doar scaune cu rotile vizibile, si ca, din pacate, exista foarte multi oameni printre noi care se deplaseaza pe scaune cu rotile invizibile, din cauza anumitor lucruri pe care nu sunt capabili sa le faca, in ciuda faptului ca nu au nici un handicap.
Tot aici, suntem invitati sa ne gandim o clipa la viata celor tintuiti pentru totdeauna intr-un scaun cu rotile si la toate persoanele care sufera de orice fel de dizabilitate, precum si la sentimentele si emotiile lor. Constientizam astfel existenta unui univers paralel al neputintei si suferintei care se desfasoara in paralel cu viata noastra perfecta, daca e sa o privim prin lentilele persoanelor cu dizabilitati, dar la care noi, din pacate, suntem prea rar si prea putin atenti.
Pentru ca altfel, daca am fi mai constienti de posibilitatile nelimitate pe care le avem atunci cand ne putem bucura de un trup perfect sanatos, ne-am valorifica poate mai mult acest avantaj si ne-am bucura mai mult de o normalitate care pentru altii inseamna perfectiunea. Katherine si-a acceptat soarta nu cu resemnare, ci cu bucurie, considerand ca scaunul ei cu rotile, nu o limiteaza sa se bucure mai putin, ci dimpotriva ii da ocazia sa perceapa totul la un nivel mai inalt, gandind ca: In imparatia lui Dumnezeu, scaunul acesta este locul meu de onoare.
Iar scaunul tau invizibil cu rotile este locul tau de onoare. •Capitolul 2: o poveste noua Cat de normala poate fi viata unei persoane tintuite intr-un scaun cu rotile in conditiile in care lumea noastra este conceputa in cea mai mare parte pentru persoane care se deplaseaza pe propriile picioare?
Cu siguranta ca viata unei persoane cu dizabilitati este mai complicata decat a uneia fara, insa asta nu inseamna ca placerile si bucuriile ii sunt total interzise. Ii urmarim astfel pe Katherine si Jay plecand intr-o vacanta la Roma.
Nu decurge totul perfect, dar cei doi au intelepciunea de a-si aminti de Eben-Ezer si de faptul ca Dumnezeu i-a ajutat pana acum de fiecare data. Asadar, de ce s-ar descuraja sau de ce si-ar face griji atat timp cat stiu ca Dumnezeu le este aproape?
Cu alte cuvinte, de ce ne-am descuraja sau ne-am impacienta oricare dintre noi atat timp cat suntem constienti ca nu suntem singuri in incercarile pe care ni le da viata? Exemplele biblice referitoare la cat de iertator este Dumnezeu si la iubirea lui infinita iti vor reda speranta si increderea ca, chiar si atunci cand lucrurile par a nu merge foarte bine in viata ta, trebuie sa continui sa speri si minunile nu vor intarzia sa apara.
•Capitolul 3: rebeliunea vesela De ce amanam pentru mai tarziu sa fim fericiti, atunci cand avem toate datele pentru a fi fericiti chiar acum? De ce nu am sarbatori evenimentele din viata noastra, chiar si pe cele nefericite precum aflarea vestii ca suferim de o boala incurabila, in loc sa ne plangem de mila si sa suferim inutil?
De ce, atat timp cat suntem in viata, nu am alege sa traim, in loc sa ne pregatim sa murim? Cu alte cuvinte, spun cei doi autori in aceasta sectiune, ar trebui sa ne amintim mai des sa fim suficient de deschisi si de curajosi pentru a accepta viata pe care o avem si sa avem curajul de a celebra viata pe care n-o putem intrezari inca.
•Capitolul 4: dezvoltarea posttraumatica Trauma, mai ales cea care presupune o intalnire apropiata cu moartea, poate sa lumineze si mai mult natura efemera si fragila a unei vieti care parea odata eterna si solida. Din acest motiv, dupa o trauma avem tendinta de a aborda mai degraba o atitudine de tip carpe diem decat sa ne ghemuim dupa niste ziduri protectoare.
Cand ai trecut deja prin ce-i mai rau, te gandesti, ce se poate intampla mai rau de atat? Da, bine, ai putea efectiv sa mori, dar ajungi sa te temi mai mult ca nu profiti de a doua sansa in viata decat de moarte.
Japonezii au transformat in arta repararea unui obiect de ceramica spart. Au numit-o kintsugi si consta in lipirea ceramicii sparte cu lac pudrat sau amestecat cu pudra de aur, argint sau platina.
Japonezii ne-au invatat astfel o lectie foarte importanta despre viata. Viata noastra, cu cat trecem prin mai multe incercari grele, cu atat devine mai pretioasa, asemenea acestor obiecte reparate cu pudra de aur.
Trauma face parte din viata. In ciuda faptului ca de la o generatie la alta devenim din ce in ce mai sensibili si mai inadaptati la suferinta ca specie, aceasta ramane o realitate a vietii pentru care trebuie sa fim mereu pregatiti.
De aceea, in loc sa ne incurajam sensibilitatea si delicatetea, ar trebui din contra sa ne antrenam sa fim mai puternici. Pentru ca numai astfel, in cazul in care vom fi nevoiti sa trecem printr-o trauma, vom putea beneficia de partile pozitive ale acestei experiente: o apreciere reinnoita pentru viata, noi posibilitati, mai multa putere personala, relatii imbunatatite si o satisfactie spirituala mai mare.
Altfel, riscul este ca o trauma sa ne doboare cu totul si sa ne arunce intr-o amaraciune totala. O trauma trebuie sa ne ajute sa constientizam faptul, asa cum s-a intamplat in cazul lui Katherine si Jay Wolf ca tot ce urmeaza dupa ea reprezinta a doua noastra sansa.
•Capitolul 5: sa ne intindem mainile Ne temem de moarte pentru ca nu vorbim despre ea si murim uneori fara sa fi trait cu adevarat. Ce pacat!
Viata nu reprezinta doar promisiunea unor lucruri bune care ni se vor intampla pe parcurs. Viata vine la pachet cu bune si cu rele.
Cu castiguri si cu pierderi. Insa trebuie sa constientizam faptul ca chiar daca vom pierde lucruri in viata, nu vom pierde niciodata cele mai bune lucruri pe care ni le rezerva Dumnezeu.
Insusi Iisus spune ca: „In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).
Intelegand asta, vom ajunge astfel sa nu ne mai agatam atat de strans de viata pe care o avem si in legatura cu care ajungem sa credem ca ni se cuvine. Invatam sa ne adaptam perspectiva la schimbarile care au loc in viata noastra si sa vrem sa ne continuam povestea indiferent daca conditiile ne sunt favorabile sau nu.
•Capitolul 6: cunoscuti pe deplin, iubiti pe deplin Partea buna a unui esec este ca are puterea de ne ajuta sa facem schimbari de durata. Iar atunci cand cineva ne arata ca ne iubeste cu adevarat, chiar si atunci cand am esuat lamentabil, ajungem sa ne eliberam.
De frica. De frica de esec.
De frica de abandon. De minciuna ca depinde numai de noi sa ne implinim destinul sau sa ni-l distrugem.
Multi dintre noi avem ghinionul sa crestem in familii in care ni se spune adesea ca nu suntem suficient de buni sau de vrednici, si astfel mintea, inima si visurile noastre se modeleaza dupa un tipar al fricii si neincrederii. Biblia insa ne aminteste ca nu avem motive sa ne pierdem increderea in noi atat timp cat Dumnezeu ne vede nu cu furie sau dezamagire, ci cu incantare si bucurie.
Ne spune vorbe nu foarte diferite de cele pe care I le-a spus lui Iisus la botezul Lui: „Esti copilul meu iubit. Sunt foarte fericit ca esti aici, pe pamant.
Sunt foarte mandru de tine. Te iubesc”.
Iar Iisus Hristos ne aminteste de asemenea faptul ca suntem valorosi si ca meritam sa credem in noi, nu doar in momentele in care excelam, ci mereu, pentru ca, spune el: „Esti vrednic nu pentru ca ai avut realizari sau pentru ca ai dat cea mai valoroasa reprezentatie, ci pentru ca valorezi totul pentru Mine”. •Capitolul 7: cum m-am eliberat de rusine Katherine mediteaza la frumusetea pierduta a trupului ei.
Fost model candva, trupul insemna pentru ea o sursa importanta de venit. Acum insa, cand trupul ei nu mai corespunde standardelor de frumusete, Katherine intelege ca preocuparea excesiva pentru un trup muritor este o greseala enorma.
Atat timp cat preocuparile noastre vor fi mai mult de natura spirituala si mai putin mundane, vom incepe sa intrezarim adevarata frumusete. Si asa cum spunea cineva la un moment dat, cei mai frumosi oameni sunt cei care au reusit sa se ridice dupa suferinte grele cu si mai multa putere si cu si mai multa credinta.
Vedem astfel cum lui Katherine i se propune sa revina la meseria de model, asa cum arata ea astazi si cum reuseste cu acest trup imperfect sa ii salveze pe altii de la suferintele prin care a trecut ea. Acest lucru devine astfel cea mai graitoare dovada a faptului ca Dumnezeu tese cu un fir sacru diferitele parti ale noastre, reintregindu-ne.
•Capitolul 8: in sanatate si in boala Acesta este un minunat eseu despre casatorie cu bune, cu rele si cu toate ,,riscurile” pe care ni le asumam atunci cand acceptam sa ne legam destinul pe viata de o persoana pe care fara indoiala o iubim foarte mult in momentul casatoriei, dar pe care nu stim daca o vom mai iubi la fel de mult peste 2 sau 3 ani, sau poate peste numai sase luni. Vedem astfel cum Jay Wolf si-a asumat acest risc atunci cand a luat-o pe Katherine de sotie, fara sa stie ca sub chipul acela perfect Katherine ascundea o malformatie cerebrala din cauza careia sotia lui avea sa se transforme fundamental dupa numai trei ani de la casatorie.
Viata lui Jay devine mai grea dupa accidentul cerebral suferit de sotia lui, dar, cu toate acestea, accepta situatia, merge mai departe de sotia lui si de cei doi copii ai lor, dintre care unul se naste dupa accidentul cerebral al lui Katherine si intelege ca o casnicie inseamna pe langa iubire si devotament si multe sacrificii, pe care trebuie sa le faci pentru a pastra ceea ce la un moment dat a reprezentat pentru tine fericirea suprema. Pentru ca atunci cand spui „DA” iti iei angajamentul de a-i fi alaturi partenerului tau si in sanatate si in boala.
•Capitolul 9: puterea lui „noi” Cum ar trebui sa gestionam suferinta? Ar trebui sa o „caram” singuri pe umerii nostri firavi, sau ar trebui mai degraba sa avem curajul de a o impartasi cu membrii comunitatii din care facem parte?
Pe de alta parte, cum ar trebui sa ne comportam atunci cand cineva sufera? Ce cuvinte ar trebui sa ii adresam, ce cuvinte ar trebui sa evitam, pentru a-i face suferinta mai usoara si a-i oferi speranta de care are nevoie pentru a merge mai increzator mai departe?
In aceasta sectiune vei gasi raspunsurile de care ai nevoie la aceste intrebari si vei intelege ca atunci cand esti alaturi de o persoana care sufera si ii preiei o parte din suferinta ascultand-o si intelegand-o, te eliberezi tu insuti de povara propriului sine si primesti vindecare pentru ranile tale, o vindecare pe care doar astfel o poti gasi. •Capitolul 10: cicatrici splendide Cu totii avem cicatrici, fie pe trup, fie in suflet.
Cicatricile vorbesc despre o parte din istoria noastra personala. Uneori ele spun chiar povestea supravietuirii noastre.
Sunt pietre Eben-Ezer care marturisesc cat de departe ne-a dus Dumnezeu si, prin urmare, cat de departe ne va duce. Inseamna ca am invins dificultatile si am trait.
Pentru unii dintre noi e nevoie ca ceva rau sa se intample pentru a deveni mai buni. Asa cum, in cazul vitei de vie, un an secetos si dificil, duce la obtinerea unor struguri aparte din care iese un vin deosebit de special si de bun.
Cicatricile noastre vorbesc in aceeasi masura despre suferinta noastra, dar si despre vindecarea noastra spirituala si despre trecerea de la superficialitate, la o intelegere mai profunda a sensurilor ascunse ale acestei vieti. •Capitolul 11: calea dinaintea noastra Daca avem puls, avem si un scop.
Nu am ramas pe acest pamant din intamplare. Suntem aici astazi pentru ca am fost chemati de Dumnezeu in acest loc si in aceste imprejurari unice, in acest moment din timp si din istorie.
Suntem aici pentru ca mai avem viata de trait, munca de facut si iubire de oferit. Nu conteaza daca nu intelegem de ce si nu pricepem cum; nu trebuie sa cunoastem toate aceste raspunsuri inainte sa incepem sa traim.
Cei care trec prin mari suferinte se simt adesea nedreptatiti. Ei omit astfel total faptul ca de fapt sunt niste privilegiati care au ocazia sa perceapa niste nuante ale vietii cu totul si cu totul unice prin ochii lor de supravietuitori.
Ei omit astfel faptul ca nu exista nimic mai maret in lume decat un om care a suferit mult si care nu s-a revoltat, nu s-a plans si nu a incercat sa se razbune pe nimeni. Un astfel de om castiga pentru totdeauna dragostea lui Dumnezeu si face tot posibilul sa transmita mai departe lectia invatata prin suferinta.
Asa cum au facut de altfel si Katherine si Jay Wolf prin intermediul taberei Hope Heals unde indivizi greu incercati de suferinta isi gasesc astazi linistea si pacea si puterea de a merge mai departe. •Capitolul 12: sa asteptam cu rabdare In Romani 5, Pavel descrie o imagine mistica a metamorfozei care ne ridica de la cea mai profunda suferinta, la nadejdea netarmurita.
Pavel spune ca putem astepta cu rabdare atunci cand suferim foarte tare; putem persevera pentru ca stim ca suferinta noastra nu va fi in van. Putem astepta orice cu rabdare, atat timp cat stim ca in cele din urma vom obtine mai mult decat asteptam.
De fapt, ceea ce obtinem la sfarsitul asteptarii va fi atat de bun, incat ne va face sa ne bucuram de suferintele noastre, datorita a ceea ce s-a nascut in noi pe parcursul acestui proces. Atunci cand avem rabdare sa vedem care este planul lui Dumnezeu pentru noi, caracterul ni se modeleaza si devenim mai buni.
Totodata, avand puterea sa recunoastem ca nu conteaza numai ceea ce ni se intampla, ci si, mai ales, modul in care reactionam la ceea ce ni se intampla, ne vom autoeduca permanent sa acceptam suferinta ca pe o etapa fireasca din viata si sa vedem in ea modul Lui Dumnezeu de a ne aduce mai aproape de El. Sau asa cum spune Jay Wolf in finalul acestei carti, suferinta este a doua noastra sansa in viata: Dar acum, viata mea rasturnata cu susul in jos mi-a dezvaluit cea de-a doua sansa in viata.
Redefinirea mea a dus la o varianta a mea imbunatatita. Si imi iubesc cu adevarat viata.
Vreau sa o pretuiesc si sa o apar, chiar si cu partile pe care nu mi le-as fi imaginat niciodata. Si vreau sa o traiesc bine pana la sfarsit.
Asa sa fie pentru noi toti. Te invit asadar sa citesti o carte care poate reprezenta pentru tine o schimbare fundamentala de paradigma in ceea ce priveste suferinta si semnificatiile ei, si de ce nu, un nou inceput in modul de a-ti privi propria viata si incercarile prin care ai trecut.
Traducere din limba engleza de Dana Dobre.