Suveranii Romaniei. Monarhia, o solutie?

In ultimii ani s-a inregistrat un reviriment neasteptat si, totodata, perfect explicabil al popularitatii familiei regale in randul romanilor. Diverse sondaje de data recenta arata ca de la an la an poporul ii „pretuieste” tot mai mult pe exponentii Casei Regale, fara insa a agrea in mod deosebit ideea revenirii tarii la statutul de monarhie constitutionala.
In acest aparent paradox se ascunde mai degraba nevoia unei mai puternice si mai stabile reprezentari a autoritatii la nivel national si international, nevoie izvorata cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, in buna masura, meritoriu – si din frustrarile actuale provocate de o clasa politica dezbinata, lipsita de proiecte comune. Este oare, in aceste conditii, oportuna ideea organizarii unui referendum pe tema reintoarcerii la monarhie?
Si, presupunand ca poporul ar opta prin referendum pentru asa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru Romania, desi in istoria mondiala drumul inapoi de la republica la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al institutiilor si al mentalitatii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia sustine ca, dincolo de raspunsurile mai mult sau mai putin nuantate, singura certitudine in toata aceasta dezbatere ramane deocamdata necesitatea primenirii societatii.
In lipsa acesteia, orice monarhie ar functiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republica. Se simte un freamat in zona promonarhica a societatii romanesti.
Numarul sustinatorilor monarhiei e in crestere (chiar daca, in ansamblu, ramane minoritar). Sa fie aceasta solutia pentru Romania?
Intrebarea, desi tinteste spre viitor, n-are cum sa faca abstractie de trecut. Am adunat in paginile acestei carti tot ce mi s-a parut esential in „dosarul monarhiei”, de la fondarea dinastiei si pana astazi.
Ramane de netagaduit faptul, verificat pana azi, de la o generatie la alta, ca in societatea romaneasca persoana investita cu autoritate ajunge sa reprezinte mai mult decat institutia in sine, iar normele, fie ele si constitutionale, sunt cu deosebire elastice. „Ce bine e cand o tara are un suveran inteligent”, i-a spus odata regele Carol I lui Petre P.
Carp. Raspunsul acestuia din urma – politician renumit pentru replicile lui memorabile – a cazut, taios si definitiv: „Nu, Maiestate, ci o dinastie e intr-adevar intemeiata numai cand [tara] poate respecta pe un rege prost”.
Altfel spus, intr-un sistem cu adevarat functional, capacitatile intelectuale ale suveranului sunt indiferente, si chiar e de dorit ca acesta sa nu faca prea mare uz de ele. Regele intruchipeaza punctul fix al edificiului national, si rostul sau, inalt simbolic, nu este acela de a se agita pe scena publica si de a cauta solutii la problemele curente.
– Lucian Boia