Taramul inocentei

Romanul Simonei Ferrante, o poveste nu doar complexa si palpitanta, ci si stranie, imprevizibila si bulversanta, ar putea fi un thriller daca nu ar fi, inainte de orice, un demers despre identitate, memorie, integritate si familie. Taramul inocentei nu este doar o lume ideala in care copiii nu pot suferi abuzuri si nedreptati, ci si cel in care gastele salbatice au un loc propriu in marea familie a lumii, dincolo de potentiale orori, dincolo de false standardizari, dincolo de catarea pustii.
Intr-un ametitor carusel de rasturnari de situatie, nu putem sa nu remarcam romantismul duios ce se trage din spiritul gregar al gastelor salbatice. Ele reprezinta nu doar ideea de apartenenta, ci si puritatea lumii.
Taramul inocentei este, la capatul distilarii dilemelor morale si dincolo de teribila inadecvare a alegerilor versus posibilele consecinte ale acestora, un roman al puritatii redescoperite, al integritatii si al drumurilor noi. – Violeta Borzea , editor Am lecturat cu sufletul la gura aceasta carte apparent politista, dar care trateaza efectele unui lant de trauma transgenerationale.
Diferenta este modul in care personajele aleg sa le vindece, prin dreptate si adevar sau prin minciuna si secrete. Povestirea care deschide volumul este una dintre cheile care anunta transgresarea planurilor narrative de la introspectie si evocare la dinamica unui policier incitant: rapirea unei fetite.
Prin „taramul inocentei” am trecut fiecare pe drumul de la copilarie la stadiul de adult, purtand in AND „pacatele parintilor”, dar si dorinta de a le sterge, pastrand acel taram undeva, intr-un colt, pentru a reveni atunci cand ne pierdem. – Corina Ozon , scriitoare Traducere din limba franceza de Simona Ferrante.