Tatal meu, Iosif

In a doua jumatate a anilor 70, un grup de tineri cunoscuti azi drept „Grup Canal 77” s-au opus regimului ceausist, pe care il acuzau de nerespectarea drepturilor omului. Inspirati de Paul Goma, acestia ii vor trimite o scrisoare lui Nicolae Ceausescu, vor organiza diverse forme si formule de protest care vor culmina cu arestarea lor si trimiterea la Canal, respectiv santierul Canalului Dunare-Marea Neagra.
Dupa o serie de peripetii, si interventia in extremis a presedintelui american de la acea vreme Jimmy Carter, au fost lasati sa plece in strainatate. Acesti tineri erau: Radu Negrescu-Sutu, Raymond Paunescu, Nicolae Windisch, lon Marinescu si losif Dan Nita, tatal meu.
Eu si sora mea geamana ne-am nascut in 1975, rod al unei relatii scurte e greu sa o numesc aventura, fiindca nu acesta e cuvantul care ar acoperi tot adevarul intre parintii nostri, ambii receptioneri la Hotelul Parc din Bucuresti. Abia in timp am aflat ca tatal meu era si la acel moment (si va ramane pana la moartea sa, in 1994) un barbat casatorit.
Mai multe detalii se gasesc la un simplu search pe google. In timpul protestelor si arestarii tatalui meu, dar si dupa plecarea lui definitiva din tara, mama a fost haituita de Securitate si a suportat consecintele „inhaitarii” cu un dusman al regimului.
lar noi, copiii, am purtat pana in decembrie 1989 stigmatul progeniturilor unui fugar. Nu mi-am cunoscut tatal.
Toata copilaria am fost stapanita de doua sentimente: ura fata de Ceausescu si dorul de tatal meu despre care stiam de la mama ca era un erou. Si, in plus, isi implinise visul – traia in patria libertatii: SUA.
Tatal meu, losifeste povestea acestei dureroase dualitati: ura fata de Tatal Natiunii si dorul de tatal meu pe care Marele Parinte mi l-a rapit. Am ales formula epistolara pentru ca obisnuiam sa fac asta: pana la 14 ani am vorbit cu tata in gand si m-am rugat Tatalui Nostru al tuturor aduca acasa.
Ceea ce nu s-a intamplat. Poate nu am meritat.
Aceasta carte este in egala masura povestea unei neimpliniri, radiografia unui regim crud, opresiv si nemilos mai ales cu cei inocenti dar si o pledoarie pentru ne-uitare si pentru dragoste, cea care vindeca, cea care intretine speranta, cea care topeste cortine de fier. -Razvana Nita-Lupu