Teatru documentar Vol.2: Anatomia Unirii

Daca o piesa sau un scenariu clasic este creatia unui anumit autor de la idee, tema, personaje si pana la ultimul cuvant scris, atunci teatrul documentar foloseste exclusiv texte deja existente, asa-zise documente, cum ar fi: scrisori, telegrame, stenograme, articole de ziar, rapoarte, jurnale, sondaje etc., etc. (…) Daca, in cazul unui text de teatru de fictiune, autorul opereaza cu imaginatia (chiar daca se inspira din realitate), atunci regula de baza in teatrul verbatim este sa nu schimbi nimic, sa aduci faptele si vorbele oamenilor asa cum au fost expuse si documentate.
Rolul autorului in teatrul documentar se reduce la selectarea si organizarea materialului colectat si construirea textului dramatic pe baza acestor texte. – Mihai Fusu Teatrul verbatim (din lat.
„cuvant cu cuvant”) este un spectacol bazat pe texte istorice atribuite unor persoane concrete, extrase din diverse surse – memorii, stenograme, documente arhivistice, marturii, articole din presa vremii etc. -, concepute, colectate si adunate in asa maniera, incat sa restabileasca cat mai aproape de realitate atmosfera evenimentelor ce s-au produs candva.
Aici scenaristul si istoricul se apropie. Istoria ca naratiune a trecutului este si ea un act de imaginatie, de reconstruire, ambii selecteaza informatiile dintr-un suvoi continuu de fapte, evenimente si fenomene, pe care le colecteaza, organizeaza si adapteaza, ca sa le plamadeasca intr-o naratiune (mai mult sau mai putin) coerenta.
Si deoarece faptele trecutului prind contur si sens doar intr-o povest(ir) e, teatrul, care ofera textului sansa sa se intrupeze in rostire, sunete si lumini, parca este creat pentru o asemenea apropiere… – Virgil Paslariuc