Teroare pentru colonel. Acoperis cu demoni

Pe langa autori de romane politiste si de spionaj ca Haralamb Zinca si Horia Tecuceanu, aducem in casele cititorilor un scriitor de prima mana al anilor ’60,’70 si ’80, unul care stie ca nimeni altul sa imbine caracteristicile genului thriller cu stranietatea fantasticului (de inspiratie bulgakoviana mai degraba decat sud-americana) si cu analiza psihologica de cea mai mare finete. „Daca ar fi fost regizor de film, Leonida Neamtu l-ar fi surclasat pe David Lynch”, a spus un critic literar.
Desi e o afirmatie puternica, surprinde adevarata natura a operei scriitorului roman de origine basarabeana: Leonida Neamtu merita un loc aparte pe rafturile culturii Occidentale, alaturi de marii creatori de lumi stranii si personaje complexe, alaturi de marii exploratori ai conditiei umane. Autorul isi da, din nou, masura in aceste doua romane politiste, in care imbina multiple tehnici narative, oferindu-ne doua cazuri din care nu lipsesc umorul negru, referintele culturale, versurile si metaforele, peste toate plutind aerul bizarului, marca proprie Leonida Neamtu.
In Teroare pentru colonel vom face cunostinta cu o colonie de paianjeni foarte periculosi, care scot din circulatie mai multi colonei. In spatele acestei conspiratii s-ar afla obscurul Ordin al Coloneilor, iar cazul va fi anchetat de bine-cunoscutul, deja, A.M.
– Adrian Mocanu -, ajutat, desigur, de la fel de bine-cunoscutul Blond. Tot cele doua personaje vor ancheta si cazul disparitiei/crimei scriitorului Clementiu Dragomir, autorul cartii Acoperis cu demoni , care apare ca material al anchetei din cel de-al doilea roman al volumului de fata.
Elementul-cheie il va constitui un diamant, dar mai multe veti afla citind palpitanta poveste politista, magistral tesuta de autor. Incepand cu romanul Toporul de argint (1964), Leonida Neamtu devine unul dintre autorii de top ai genului politist si ai romanului de aventuri in genere.
Publica, in ritm alert, volum dupa volum, in tiraje de zeci de mii de exemplare, astfel incat, in 1990, cand ii aparea ultima carte, opera sa numara vreo treizeci de titluri. Format in ambianta revistei Steaua , deprinsese o mentalitate de scriitor profesionist, sustinuta de un talent indiscutabil.
Desi circumscrisa in buna parte genului ca atare, proza sa nu este deloc una de divertisment. De la un moment dat, nici macar conventiile canonice ale acestui tip de literatura nu le mai respecta integral.
Prozatorul este in fond un fantezist ingenios, cu placerea ludicului, a parodicului sau a umorului absurd. Naratiunile sunt adeseori incantatoare prin nonconformism ori prin referintele ironice la diverse modele livresti.
Dar scrie deopotriva si in registru grav, cu un realism de descendenta comportamentista, gen Hemingway. – Petru Poanta, critic literar