Testamentul unui eminescolog

Elaborata de Perpessicius intre 1953 si 1963, apoi de continuatorii sai, intre 1976 si 1994, editia [Operelor lui Eminescu] este rodul a aproape o jumatate de secol de munca. Si abia incheierea lucrarilor a fost in masura sa dea perspectiva de ansamblu asupra editarii integrale a lui Eminescu si sa puna in lumina nu putinele scaderi a ceea ce a facut atat Perpessicius, cat si noi.
Intreaga editie trebuie regandita temeinic si apoi reluata. Cand si de cine n-as sti sa spun.
Stiu insa bine ce anume ramane de facut si ma simt obligat sa spun acest lucru pe larg, cu gandul ca poate spusele mele vor sluji cuiva, candva, chiar daca demersul de pana acum va parea arhaic si metodele se vor fi modernizat radical […]. Marturisesc ca a existat un moment in care m-am gandit sa contribui cu lunga experienta acumulata la realizarea unei noi editii critice a operei poetice a lui Eminescu.
Apoi, tot asteptand, zadarnic, o dezlegare, au venit anii tarzii, cu neajunsurile lor, si am renuntat. Ma simt totusi, cumva, vinovat.
De aici si nevoia de a lasa mostenire macar acele lucruri pe care le-am inteles si pe care consider necesar sa le impartasesc si altora. Altfel m-as face vinovat de ingroparea talantului.
– Petru Cretia