Theophilos

Am avut ocazia să citesc „Theophilos” de Pompiliu Alexandru și, trebuie să spun că mi-a rămas întipărit în suflet. Cartea aceasta nu e doar o analiză rece sau o prelegere teoretică, ci mai degrabă o invitație la reflecție pe tema legăturii profunde dintre filozofie și teologie. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult e modul în care autorul vorbește despre această legătură ca despre un fir invizibil, un laitmotiv ce trece prin toată istoria gândirii umane. Pompiliu Alexandru pornește de la o idee simplă, dar profundă: filosofia și teologia n-au fost niciodată niște entități separate de natura noastră spirituală, ci mai degrabă niște drumuri convergente către același scop – cunoașterea lui Dumnezeu. Autorul explică cum, în trecut, aceste două domenii mergeau mână în mână, în acord și în armonie, doar ca apoi modernitatea să lase impresia unei rupturi, a unei “război” între ele. Dar această ruptură nu e decât o interpretare greșită, spune Alexandru. În loc să se opună, filozofia trebuie să arate drumul înapoi, către teologie, și invers. Ce mi-a rămas în cap după citire e impresia că, de fapt, asta e o conversație veche – una pe care trebuie să o continuăm și noi. Cartea lui ne provoacă să vedem filozofia nu ca pe o armă împotriva credinței, ci ca pe o punte spre ea. E o pledoarie pentru a nu ne pierde dacă pierdem timpul gândind, ci din contră, pentru că gândirea poate fi o formă de rugăciune, o cale de a-L găsi pe Dumnezeu. Într-un mod sincer și cald, Alexandru ne amintește că filozofia și teologia sunt parteneri în această căutare, două căi diferite, dar care se completează perfect. Pe scurt, „Theophilos” e o carte care vine să ne amintească că întrebările despre Dumnezeu trebuie să fie mereu acolo, în centrul discuției noastre, iar filozofia e o metodă valoroasă de a le aprofunda, de a naște noi înțelegeri. O lectură care te face să te gândești la propriile credințe și la modul în care le putem cultiva mai mult, nu doar prin credință oarbă, ci și prin gândire și descoperire conștientă a Celui de Sus.